Daca mi-ar fi spus cineva ca niste batranei de treaba au fost la un pas sa-si rupa hainele de pe ei doar ca sa se mandreasca la nepoti ca si-au adjudecat sefia unei organizatii neguvernamentale, l-as fi trimis la plimbare. Treaba e ca am asistat la un asemenea spectacol cu ochii mei, la ceea ce se dorea o intalnire cu presa a Aliantei Pensionarilor, si nu pot spune decat ca a fost o actiune dezonoranta pentru toti cei implicati in ea. Nu stiu cum anume s-a ajuns ca, de la lupta impotriva clasei politice, care i-a obligat pe pensionari sa traiasca atatia ani in mizerie, acestia aproape sa se bata intre ei.

Un lucru este cert totusi. In ritmul asta nu mai este nevoie ca cei din administratie sa faca ceva, pentru ca pensionarii vor reusi cat de curand sa-si distruga singuri organizatia. Este exact motivul pe care il asteapta politicienii pentru a scapa de rasuflarea din ceafa a pensionarilor, care incepusera sa castige teren in lupta pentru majorarea pensiilor si recunoasterea unor drepturi neacordate de-a lungul anilor. Acum pot invoca faptul ca, pana la clarificarea situatiei juridice a Aliantei, nu se mai pot purta discutii oficiale cu niciuna dintre parti. Perdantii vor fi zecile de mii de pensionari din Galati, multi dintre ei asteptand de la aceasta organizatie daca nu mariri de pensii, macar putin respect de la cei care ne conduc.

Ca de obicei, intr-un an electoral membrii organizatiei vor fi transformati de partide intr-o masa de manevra, cum s-a intamplat de atatea ori pana acum. Nu m-ar mira sa vedem ca una dintre tabere sa fie sustinuta de un partid si cealalta de un altul. In definitiv, tot ce conteaza este obtinerea voturilor. Dupa scenetele de ieri, demne de o schita din Caragiale, cred ca va fi foarte greu ca cele doua tabere "beligerante" sa mai poarte o discutie civilizata, dar nu imposibil. Indiferent ca vor sau nu, "reactionarii" trebuie sa lase orgoliile deoparte si sa se concentreze pe ceea ce i-a adus impreuna de la inceput: interesul pensionarilor. Daca nu vor reusi repede acest lucru, va fi evident pentru toata lumea ca interesul lor a fost doar unul strict personal, iar organizatia a functionat ca o fatada numai buna de prostit lumea in fata.