Finalul de an aduce fiecaruia macar o secunda de luciditate. Iar daca luciditatea fiecaruia ar lucra la capacitatea ei maxima macar o secunda, toti am realiza ce am facut sau ce nu am facut. S-ar presupune ca finalul de an, gindind ca momentul spre primul an european ar fi unul special, sa aduca in sufletul fiecaruia macar ideea de un Nou An mai bun. S-ar presupune ca toti sa avem inca un graunte de intelepciune si sa nu repetam greselile facute peste Vechiul An. S-ar presupune ca in final de an sa scoatem din faptura noastra, daca nu de tot, macar cite putin, din rautatea ce ne aglomereaza gindirea. S-ar presupune ca de fiecare data cind trecem intr-un Nou An sa ne amintim de dorintele ce ne insufletesc peste ani. S-ar zice ca de fiecare data sa uram celor apropiati noua si celor aflati mai departe, fizic si spiritual, doar lucruri frumoase si impliniri.

Cum toate acestea, dar si multe altele, ni le dorim, nu-mi ramine decit sa am speranta ca voua, tuturor, vi se vor implini. Micile preocupari nemernice sa stea departe de voi si nici un gind rau sa nu se lipeasca de domniile voastre. Sa aveti in ochi doar speranta si impliniri de lucruri bune. Iar daca e sa fie o moda, atunci sa va prinda Europa din urma si sa va duca pe val acolo unde va doriti. Sa va duca Europa acolo unde tot ceea ce faceti sa devina un lucru bun, iar tot ceea ce ginditi sa fie curat si cu sanse mari in realitate.

Oamenilor politici - partide bune! Pensionarilor - pensii consistente! Oamenilor apolitici - intelepciune! Muncitorilor - zile bune! Somerilor - speranta! Colegilor de breasla - stiri! Actorilor - spectatori! Profesorilor - intelegere! Batrinilor - nepoti! Sefilor - alti sefi! Copiilor - copilarie fara de griji! Sportivilor - olimpiade! Alesilor - vot uninominal! Soferilor - drumuri! Medicilor - carti bune! Internautilor - banda larga la download! Turistilor - bani! Mesterilor - ceva de mesterit!

La Multi si Curati Ani!

Domniilor voastre n-am a va aduce decit ginduri frumoase, iar daca mi-ar sta in putinta, un munte de sanatate, pentru ca stiu ca de restul va veti ocupa fiecare in parte!