Mircea Geoana, pe cat de rastit pe atat de penibil
La fel ca un condamnat la spanzuratoare care a avut nesperata sansa de a scapa, in ultimul moment, pentru ca funia s-a rupt, Mircea Geoana da dovada de o energie demna de o cauza mai buna, intr-un rol care nu i se potriveste catusi de putin. Ajuns seful PSD, atunci cand mai existau voci puternice ce clamau necesitatea reformarii partidului, domnul Geoana nu mai convinge acum pe nimeni, oricat de taioase ar fi declaratiile sale, in care se inchipuie un soi de arhanghel de stanga capabil sa taie gatul "hidrei" de dreapta. Aripa reformista din PSD, lovita puternic dupa demiterea grupului de la Cluj, nu mai are nici un motiv sa-l simpatizez pe cel care din neputinta sau, poate, din lasitate nu a reusit sa reformeze asa-zisul partid de stanga. A fost un esec usturator, pentru cei care isi mai inchipuiau ca fostul PDSR mai are sansa de a ajunge un partid modern, la nivelul sau macar pe aproape de ce insemna stanga in democratiile cu vechi traditii. Aripa dura a PSD-ului, in frunte cu domnul Iliescu, nu-i va ierta niciodata "prostanacului" ca incercat macar sa-i inlature din capul mesei si, in ciuda declaratiilor aparent binevoitoare, greii din partid par a-l accepta de ochii lumii, pentru a nu fi acuzati de lipsa de democratie interna. Desi suntem convinsi ca multi l-ar dori pe domnul Geoana "aruncat la lada de gunoi a istoriei" formatiunii, pentru ca, in mintea lor, actualul presedinte al partidului a intinat ideea de unitate de monolit in jurul tatucului sau "bunicutei", daca vreti, si intr-un moment de ratacire a vrut sa para ca le pune in pericol profitabilele lor afaceri. Afaceri care le-au permis, pe fondul unor derapaje grave si apoi a rupturii Aliantei DA, sa recastige electoratul din cateva orase ale tarii, ceea ce dus la salvarea pe ultima suta de metri a salvarii pozitiei lui Mircea Geoana in partid. In ce priveste tabara adversa acel deja celebru hahait al domnului Basescu la ideea ca presedintele PSD sa ajunga premier nu mai necesita comentarii. Nu in ultimul rand, si sondajele confirma acest fapt, nici populatia, adica alegatorii carora li se adreseaza domnul Geoana in discursurile sale furibunde, nu prea pune mare pret pe personajul cu pricina. Este drept ca se bucura, potrivit celui mai recent sondaj INSOMAR, de de increederea a 24 la suta din electorat, dar acest fapt se datoreaza, in primul rand, pozitiei pe care inca o mai are in PSD. Ca sa nu mai spuem ca doar 17 procente il vad in mult visat postura de premier. Este, evident, dreptul domniei sale sa continue lupta pentru a intra in gratiile electoratului. O batalie care, dupa cum stau lucrurile, si dupa prestatiile sale, care par ale unui om disperat, pare pierduta din start.