Scandalul biletului ar trebui sa ne fie invatatura de minte. Ar trebui sa ne deschida ochii, ca sa ne dam seama cum am fost mintiti. Acum cateva luni, cand din spatele declaratiilor si impunsaturilor presa banuia o racire a relatiilor dintre presedinte si premier, cei doi raspundeau in fata camerelor de luat vederi ca au "o relatie institutionala normala". Pe atunci, printr-un acord tacit, considerau ca e spre binele Aliantei, spre binele Romaniei, in interesul natiunii, ca dezacordurile, neintelegerile si certurile sa fie tinute departe de cunostinta maselor. Rufele murdare erau spalate in familie. Acum, lucrurile s-au schimbat si paruiala cu injuraturi a fost scoasa in vazul lumii. Tonul l-a dat presedintele-jucator. Cu adevarat jucator, este implicat pana in gat in politica, face si desface, genereaza scandal, pune bombe, arunca in aer.
Alianta D.A. a devenit, de mult timp, o Alianta NU. La inceput au fost aluzii fine, spuse cu jumatate de gura, au urmat persiflarile, criticile si cuvintele dure, rostite apasat printre dinti. Am ajuns si in faza contrelor si a bataliei pe fata. Nimeni nu se mai gandeste la obiectivele propuse la alegeri. Acestea au trecut in plan secund sau tert. Important este razboiul. In teorie, alegerile anticipate ar fi trebuit sa aduca majoritatea parlamentara care sa asigure promovarea lina si rapida a legilor propuse ca obiective ale Aliantei. In practica, aceste legi nu se mai impiedica demult de taraganarile Opozitiei, ci sunt sabotate chiar din interiorul Aliantei.
La fel ca pe vremea CDR-ului, si Alianta D.A. se bate singura, fara concursul PSD si PRM.
Nu se mai pastreaza nici aparentele si cetateanul a redevenit ceea ce a fost, de fapt, intotdeauna - un biet si manipulat alegator. In loc de viata mai buna, promisa si sperata, primeste circ. Si o noua lectie amara care il impinge in bratele disperarii. Ii da sentimentul zadarniciei si il poate conduce spre solutii extreme la urmatoarele alegeri. Nici PD, nici PNL nu vor avea de castigat daca alegatorul nu se va duce la vot sau daca va vota masiv cu PRM.
Pana la urma, din scandal va pierde toata lumea. Cel mai mult, Romania, noul stat european, care arata partenerilor cum este inteleasa politica pe malurile Dambovitei.
Ne-au acceptat in UE, acum n-au decat sa se spele pe cap cu noi! Probabil, privirile dezaprobatoare ale liderilor politici ai Europei sunt singurul liant care mai tine impreuna, doar de forma, partidele Aliantei. Numai ca, la mai putin de o luna, acesti lideri s-ar putea cai amarnic pentru indulgenta de a ne fi lasat sa ne strecuram in Europa.