Din prima zi a acestui an si pina acum am tot asteptat sa simt aerul european, dar, sa ma ierte Dumnezeu, nimic nu arata ca ne-am integrat in marea familie. M-am trezit in acelasi aer poluat si cu aceleasi gropi in asfalt.

Vecinii mei de vizavi au, la fel ca anul trecut, cind eram tot in Europa, caruta in drum, iar caii se simt in largul lor pe strada. Toti cei din jurul meu sint preocupati de traiul de zi cu zi, iar nimic nu arata ca s-ar fi schimbat ceva...

Miine, poimiine, astept ca pensionarii sa inceapa protestele pentru traiul pe care-l duc, si, sa avem pardon, nicaieri in Europa nu am auzit sa iasa batrinii in strada din cauza foamei. Batrinii lor chiar au libertatea de a se misca liberi si de a avea tot ceea ce-si doresc. Asa ca noi am ramas tot in tara noastra, cu aceleasi probleme si cu aceiasi politicieni.

Ne vom trezi, ani buni de acum incolo, tot in acest oras, poluat, cu strazi neasfaltate, si, in cel mai bun caz, “pictate” cu gropi, in care unii isi rup masinile, iar altii cad... ca de-aia au ramas in Romania, ca sa pice in gropi.

Probabil ca ar trebui sa-i consideram fericiti pe cei care deja si-au gasit un loc al lor in Europa. Chiar daca l-au dobindit cu foarte multe suferinte si lacrimi, ei sint acum acolo unde altii ar da orice sa fie. Un lucru este cert, cei care au plecat au luat cu ei traditiile noastre si credinta.

Vad cu ochii mintii distractiile romanilor nostri, cu muzica si mincare traditionala, si am o foarte mare satisfactie cind ma gindesc la faptul ca romancele noastre le dau clasa femeilor din Europa si asta pentru ca doar ele au marea abilitate de a munci cot la cot cu barbatii, dar si de a-si tine casa curata si de a umple masa cu bucate pe gustul omului.

Sigur, exista si situatii inverse, in care romanii au ales sa-si uite limba, traditiile, chiar tara, si probabil au avut motive. Asta insa ma intristeaza cel mai mult. Cred ca cel mai important lucru este sa ne pastram identitatea. Credinta noastra in Dumnezeu, precum si arta noastra de a trece peste necazuri, nimeni nu ni le va putea lua niciodata.

Marea dezintegrare se va produce insa chiar in ceea ce avem noi mai bun. Ma tem ca, luati de valul cistigurilor mari si rapide, parintii vor uita sa le spuna micutilor lor de unde se trag si spre ce se indreapta, iar aici se va produce ruptura.

Avem o tara grozava, dar saraca, pentru ca n-a avut cine sa o pastoreasca asa cum trebuie si vor trece foarte multi ani pina cind vom ajunge sa ne bucuram de roadele muncii noastre aici, in Romania.