A plecat acum sapte ani in lumea celor drepti pe calea sfintilor. Parintele arhimandrit Ilie Cleopa sau, dupa cum ii placea sa-si spuna, „Ilie, robul Lui Dumnezeu“. Robul Lui Dumnezeu, dar si al celor din jur.
Atat cat a trait, a daruit celor din jurul sau lumina si povata, har si intelepciune. Acum, la sapte ani de la plecarea sfintiei sale, sute de siteuri de pe Internet i-au publicat scrierile dictate, nu putine la numar. Nu a studiat in colegii si universitati, dar este considerat la aceasta ora unul dintre stalpii teologiei romanesti alaturi de Parintele Staniloaie. Cine l-a cunoscut si a avut parte de prezenta sa se poate considera fericit pentru ca a avut prilejul de a vedea in viata un adevarat sfant.
Viata monahala dusa pana aproape de asceza, marea blandete a graiului si a sufletului. Ochii de un albastru ca marea, care scoteau flacari atunci cand venea vorba de pacate si despre diavol, nu se pot uita usor. Pentru necajitii care veneau la chilia sa, intotdeauna avea o vorba de alinare, un sfat, o povata. Veneau la el sa se planga tarani care pierdusera animale, mame indurerate care-si pierdusera copiii, rude ale puscariasilor inchisi pe drept sau pe nedrept. Acolo gaseau sfatul bun pentru oricare problema sau necaz. Sfaturile primite erau litera de lege pentru credinciosi. Chiar numai prezenta sa aducea celor din jur pace si liniste sufleteasca.
In zona Moldovei, era si este inca socotit una dintre cele mai inalte autoritati morale si spirituale. Fara a avea mare stiinta de carte, a reusit sa lase in urma sa zeci de volume de invatatura crestin-ortodoxa. Urarea sa, ori de cate ori era inconjurat de credinciosi, era „Manca-v-ar Raiul!“. Se poate face pe tema acestei urari o intreaga filosofie, dar esenta ei este marea dragoste de oameni a celui propus acum de Sfantul Sinod de a fi trecut in randul sfintilor aici, pe pamant, pentru ca, mai mult decat sigur, acum parintele se afla de-a Dreapta Tatalui Ceresc povestindu-le ingerilor snoave cu talc de pe frumoasele plaiuri ale Moldovei.