De cite ori am fost nevoiti sa apelam la o institutie publica pentru obtinerea unor acte sau pur si simplu pentru niste informatii, iar oamenii de la ghiseu, pentru ca nu-i pot numi functionari, mai tare ne-au incurcat decit ne-au ajutat sa ne rezolvam problema? Nu vreau sa ma refer acum la acest aspect pentru ca ar fi prea multe de spus si in final cred ca nu ar merita sa irosesc spatiul editorial.

Ma voi axa in schimb pe problema celor care asalteaza institutiile cu petitii de tot soiul, pornind de la instantele de judecata si pina la cea mai amarita primarie din judet. Cit e ziulica de lunga acesti petitionari de serviciu nu-si ocupa timpul cu altceva decit cu redactarea de cereri, memorii si alte solicitari care de cele mai multe ori frizeaza ridicolul.

Partea proasta e ca respectivii vor intotdeauna ca aberatiile, pardon solicitarile, sa le fie rezolvate cu prioritate, ca si cum acestea ar fi prioritate zero pentru functionarii destul de ghinionisti de a se fi procopsit cu ele pe birou. Niciodata nu am vazut vreunul dintre aceste personaje, si credeti-ma ca am vazut multi, sa renunte la timpeniile pe care le cer pentru a permite celor care cu adevarat au nevoie de acest serviciu public sa-si rezolve problemele. Indiferent cit de mare era coada la institutia cu pricina, "petitionarii" nu s-au lasat pina cind nu si-au spus toate ofurile, chiar daca asta insemna sa blocheze activitatea biroului de relatii publice.

Este clar ca asemenea manifestari reprezinta un abuz fata de ceea ce a avut in vedere legiuitorul la redactarea reglementarii privind liberul acces la informatiile de interes public. Justitia reprezinta terenul preferat al acestora, este locul unde se simt cel mai bine pentru ca pot actiona imediat in judecata pe oricine la cel mai mic semn de dezaprobare.

Cred ca este cazul sa punem punct unor asemenea manifestari care tind sa afecteze dreptul celor multi la serviciile publice pentru ca, sa fim sinceri, aceasta situatie nu poate continua la nesfirsit. Este doar o chestiune de timp pina cind legiuitorul va fi nevoit sa limiteze cumva aceste actiuni de prost gust, pentru ca nimeni nu e nevoit sa-si toceasca nervii cu toti dezechilibratii care nu au ce sa faca pe acasa si incearca sa-si omoare timpul stresindu-i pe altii.

Circotasilor batrini trebuie sa li se spuna ca printre lucrurile care nu mai sint "ca pe vremuri" se numara si ei insisi.