Un proverb arab ne invata ca bucatele nu se mananca la fierbinteala la care au fost gatite. Acum, daca viata ne obliga sa ne sensibilizam la tot ce-i arab in jurul nostru, nu strica sa luam aminte si la aceasta cugetare. Asadar, trei ziaristi romani au disparut in Irak, spre stupoarea generala, desi multa lume se temea ca si peste noi, romanii, se va abate pacostea inclestarilor din Marele Orient Mijlociu. S-a confirmat ca nefericitii au fost intr-adevar rapiti si sunt supusi unui ritual oarecum atipic: nu s-a asteptat prea mult anuntarea samavolniciei, cei trei n-au aparut pe fundal de inscriptii violente si pe fundal sonor de strigate amenintatoare, nu se stie de ce au fost capturati si ce se cere pentru eliberarea lor. Nici daca obiectul rapirii n-a fost, de fapt, calauza lor sulfuroasa, arabo-americano-romana, aflata mai de multisor in vizorul opac al institutiilor de lege si ordine din Romania. Nu se cunoaste - inca - nici daca rapitorii urmaresc un santaj politic, financiar sau si una, si alta.
Intre timp, se produc si se ventileaza tot felul de scenarii, de la cele mai cumplite la cele mai grotesti si nastrusnice. Scenarii cu subinteles sau aiurea. Va trebui in orice caz vazut de ce s-a ajuns in aceasta situatie tragica si ce ar fi trebuit facut pentru a fi preintampinata. Nu neaparat pentru a condamna pe cineva, ci pentru a evita alte nenorociri asemanatoare.
Era de asteptat ca si cetateni - mai ales ziaristi - romani sa cada victime in Irak. Cetatenii americani, israelieni ori din diverse tari vest-europene cand calatoresc pe afara stiu, ba chiar sunt instruiti, inclusiv prin texte oficiale, ce riscuri pot intampina si cum sa se fereasca de ele. Inainte de 11 septembrie, fiind invitat oficial in SUA, cel ce m-a preluat de la aeroportul din Washington m-a avertizat, din momentul sosirii, ca e recomandabil sa nu ma indepartez seara pe jos, de unul singur, de hotel, fiindca locurile nu sunt prea sigure. Si asta unde? In centrul capitalei celei mai mari puteri a lumii. Li s-o fi spus oare alor nostri ce i-ar putea astepta in “zona rosie“ din Bagdad? Poate chiar ar fi trebuit sa semneze pentru respectarea unor instructiuni de securitate (daca o fi existand asa ceva la MAE), iar in acest caz si problema eventualei rascumparari s-ar fi pus altfel, si tinerii nostri ziaristi s-ar fi gandit altfel la aventura lor.
Mai multe state, forte, institutii, personalitati si persoane pot contribui la un deznodamant fericit al dramei din Irak. O mentiune speciala ar fi totusi de facut. Comunitatea araba din Romania - cu precadere cea a oamenilor de afaceri - are nu numai o datorie morala de a face totul pentru eliberarea celor trei (in fond un om de afaceri arab i-a calauzit pe drumul pierzaniei), ci si datoria de a salva imaginea buna a acestui popor in ochii romanilor. Fiindca, de zeci de ani, arabii se simt in Romania ca la ei acasa. Studiaza aici, se stabilesc aici, se vindeca in spitalele romanesti, fac afaceri frumoase in Romania, au prieteni buni printre romani, sunt primiti in familiile lor, inclusiv prin casatorii cu fetele de la noi. Daca cei trei ziaristi si-ar pierde viata in Irak, oricat de ospitalier si de intelegator ar fi poporul roman, tare mi-e teama ca tot ce a fost pana acum in legaturile noastre sufletesti cu lumea araba n-ar mai ramane la fel. N-ar fi vinovati nici romanii, nici toti arabii. Dar ar fi pacat.