Tableta de ieri, despre criza din sistemul sanitar, a provocat reactia conducerii spitalului de urgenta care continua sa sustina ca aceasta unitate medicala este subfinantata, in pofida existentei dovedite a stocurilor de medicamente si materiale sanitare. Au si nu au dreptate: asa cum stau lucrurile acum, in actualele formule legislative, banii se acorda la timp de catre Casa de Asigurari de Sanatate. Teoretic, lucrurile ar trebui sa mearga iar bolnavii sa fie tratati. Practic insa, realitatea este arhicunoscuta: nu exista persoana normala care sa nu ii fie frica sa calce in spitalul judetean si asta nu neaparat din cauza bolii cit din cauza cozilor, a saloanelor supraglomerate, a toaletelor mizere, a mincarii cumplite, a lipsei acuzate de medicamente si a incertitudinii ca, dupa o asemenea experienta, mai poate scapa cu viata, indiferent ce ar avea. Masiv, pacientii cu un pic de dare de mina pleaca sa-si caute sanatatea la marile spitale din tara unde sint tratati ceva mai uman. Povestea cu medicina de familie care ar trebui sa trateze bolnavii in fazele incipiente ramine valabila doar pe hirtie. Cozi interminabile, numar absurd de mare de pacienti arondati, birocratizarea pina la limita a cabinetului medical, spaima de a acorda retete compensate, sint doar citeva din motivele pentru care acestea sint ocolite. O anumita sfiala, datorata fara doar si poate faptului ca mai devreme sau mai tirziu cu totii ajungem la un medic, blocheaza plingerile sau chiar relatarile de acest fel. Insa acest adevar trebuie spus pe sleau: medicii adevarati, priceputi, devotati, pot fi numarati pe degete in judetul Botosani. Culmea, in pofida numeroaselor legende, cunoscute de toata lumea, despre tratamente date dupa ureche, diagnostice puse aiurea sau cazuri soldate chiar cu decese, nu se stie sa existe nici o caz de malpraxis pe la noi. Ceilalti medici sint fie deprofesionalizati, fie blazati, fie nemotivati, ori aici este de fapt subfinantarea sistemului de sanatate. Cita vreme judecatorii, magistratii, procurorii, chiar si politistii au primit salarii decente, medicii au ramas extrem de prost platiti.
Stupizenia sistemului consta chiar in modul cum si-a fixat prioritatile, adica mai intii platim aparatul represiv si abia apoi pe cel medical, n-au decit sa moara cetatenii dar sa nu carecumva sa incalce legea. Degeaba unii din ei au invatat jumatate de viata cita vreme tot o leafa mizera primesc iar un medic stagiar ia in continuare salariul minim pe economie, la fel sau mai putin decit un hamal din gara. Ori asta nu se pricepe, e tare greu sa faci medicina cu pantofii rupti sau cu foamea in stomac. Cresterea pe masura a salariilor medicilor i-ar responsabiliza, fara indoiala, pentru ca si-ar teme slujbele, cei mai putin pregatiti ar pierde dreptul de practica, cei cu adevarat buni ar fi platiti regeste. Pina atunci insa, restul sint dezbateri sterile, despre cite seringi sint sau ar trebui sa fie, despre medicamente sau paturi de spital supraincarcate. Parafrazind, prefacindu-ne ca ii platim, ei se prefac ca ne trateaza. Totusi, cumva, prefacatoria asta trebuie sa inceteze.