Filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", premiat la Festivalul de la Cannes cu Palme d‘Or, dar si cu Premiul Educatiei, a primit o eticheta putin cam fortata de la suavii francezi. Astfel, pentru ei, desi initial l-au premiat ca fiind "educativ", filmul este "prea dur" pentru a fi difuzat in scoli, licee si cinematografe franceze si singura concesie pe care i-o pot face deocamdata este aceea de a-i fi permis sa apara insotit de un mesaj de avertisment care sa atentioneze spectatorii asupra scenelor care ar putea dauna francezilor sensibili si tinerilor. In opinia unor membri ai guvernului francez si a unor asociatii din Hexagon, filmul este o veritabila propaganda pro-avort si un pericol pentru copiii din scoli care, bietii de ei, nu au auzit in viata lor de intreruperi de sarcina, nu fac ore de educatie sexuala si nu au habar despre aceste aspecte. Probabil nici mamele n-or face avorturi (desi intr-o tara democratica de genul Frantei, statisticile arata ca 4 femei din 10 fac avorturi in mod legal) din moment ce realitatile prezentate de film nu au fost prea dure pentru noi sa le traim, dar pentru ei sunt considerate prea dure pentru a fi luate la cunostinta, macar ca fapt divers, pentru a afla despre greutatile cu care s-au confruntat alte civilizatii in timpul regimurilor totalitare. Presa romana s-a intrecut pe buna dreptate in a acuza aceasta forma ciudata si inedita de cenzura din partea Ministerului Educatiei francez. Totusi, este demna de mentionat pozitia altor autoritati franceze in domeniu, ca de exemplu Societatea Realizatorilor de Film Francez, care s-a aratat indignata de decizia ministrului Educatiei de a interzice filmul lui Mungiu (pe care il considera extrem de util din punct de vedere educational pe tema avorturilor clandestine) si de a "retrage" astfel intr-un fel aprecierile primite de "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" in Franta. Pozitia regizorului roman este destul de franca: este critic vizavi de valorile romanilor din perioada opresiunilor epocii de aur, motivandu-si pozitia intr-un interviu aparut in presa franceza cu milionul de avorturi inregistrate in Romania in primul an de dupa caderea regimului comunist. Si, din moment ce si francezii se plang de numarul mare de intreruperi de sarcina din randul minorelor, de ce ar fi pelicula lui Mungiu tinuta la respect, in loc de a fi folosita drept material didactic pentru orele de educatie sexuala, mai ales ca initial ii fusese destinat si acest rol, dar si pentru ca se bazeaza pe situatii reale traite de romance in vremurile de trista amintire? Pana la un eventual raspuns si o decizie definitiva in acest caz, ramanem cu un gust amar. Incercand sa gasim si o parte "buna" in aceasta disputa, sa ne bucuram de publicitatea care i se face in continuare filmului, trezind curiozitati si in randul celor mai puritani dintre francezi, si nu numai.