Am vazut simbata un film la tembelizor despre campania electorala americana. La un moment dat un candidat explica din punctul de vedere al politicianului de ce fac ceea ce fac in campanie. Pentru ca spunea el campania electorala e ca un turneu profesionist de lupte. Oponentii nici nu se cunosc prea bine la urma urmei, dar arunca cu noroi unii in altii ca sa ne atraga noua atentia. E singurul mod in care ne determina sa ne uitam la ei si nu la un meci de fotbal sau la un accident sau in general sa ne uitam la televizor dupa portia zilnica de drama planetara. Intr-adevar campania asta este de fapt, problema este daca asta vrem intr-adevar sau cuce ne alegem dupa show-ul aferent. Insa ca vrem sau nu, asa stau lucrurile si politicienii de la noi se conformeaza acestei reguli. Basescu si Nastase au inceput iar cu declaratii care de care mai deochiate, dar lucrurile nu se opresc aici. Unde este limita, pina unde se poate merge, sint curios eu. L-am vazut la televizor pe Vadim Tudor cu un ciine in brate si spunea ca respectivul patruped e mai pregatit decit Geoana sau Tariceanu pentru functia de prim ministru. Ce-ar fi daca dau eu in ziar in fiecare zi o poza cu un papagal, un hamster sau un animalut ceva si scriu pe poza ca e mult mai pregatit decit Vadim sa fie presedintele Romaniei? N-ar trebui sa se supere, doar asa face si el. Candidati de genul asta sint peste tot. Insa sint votati de 100 de oameni, nu de peste 10% din electorat. Sint asemeni lui, sint adusi la disperare de actualul guvern sau voteaza doar asa sa se distreze? Pentru ca mai conteaza si ce fac oamenii care candideaza sau ce au facut, scheletele din dulap, cum spun americanii. Cine stie ce dezvaluiri despre un candidat, duc la retragerea lui din cursa. La noi nu mai are rost aproape, un asemenea demers. Mai toti au topait de la un partid la altul, bagati prin tot felul de afaceri, cu tot felul de pete prin CV. Cum se mai face oare diferenta? Cel care a furat mai putin, cel care pare nitel mai cinstit decit adversarul sau? Politicieni de apa mica, asa ii numea un editorialist de la un ziar din Bucuresti. Si au ajuns sa controleze sistemul in asa fel incit toti cei acceptati, indiferent de la ce partid, sa fie asemeni lor. Si in acelasi timp toti povestesc despre schimbare. Daca n-ar fi tragic, ar fi amuzant.