Cred ca a scrie despre politicieni si mai ales despre parlamentari a devenit un fel de testare a rezistentei nervoase. Cind ii stii cit de docili, intelegatori, plini de promisiuni sint in campanie si cind constati care le sint preocuparile dupa ce intra in tagma demnitarilor, trebuie sa faci un efort sustinut de blocare a pornirilor ziaristice la adresa acestora. Nu este tocmai usor sa relatezi ca lucruri care se intimpla si atit ca vor sa ia indemnizatie inca vreo jumatate de an dupa terminarea mandatului, plus ceva calatorii gratuite cu vaporul, avionul sau ce le mai trece prin cap, iar cind imbatrinesc sa mai primeasca si o pensie suplimentara. Sau ca, pentru a fi doar perchezitionat, trebuie sa fie de acord si colegii. Este ca si cum PNA ar vrea sa cotrobaiasca prin casa pe la nu stiu ce salariat si ar face o sedinta seful respectivului si i-ar intreba pe oameni: "ce facem le dam voie la astia de la PNA sa mearga la cutare acasa? " Cum sa le explici la oameni ca sintagmele alea cu "legea e aceeasi pentru toti " sau "nimeni nu e mai presus de lege ", care se mai regasesc si prin legi adoptate tot de Parlament, sint valabile, dar totusi nu prea sint?
Este greu sa fii cumpatat atunci cind observi ca una dintre preocuparile principale ale alesilor, la doar jumatate de an de mandat, este sa-si faca o lege prin care sa-si acorde o multime de gratuitati, facilitati, bani si nu doar pe durata mandatului, ci si dupa. In aproape fiecare ciclu legislativ parlamentarii in functie au incercat sa adopte un astfel de act normativ prin care sa-si largeasca in mod considerabil drepturile si neaparat unele dintre ele sa fie valabile si dupa ce parasesc viata de demnitar. De obicei lucrul asta se intimpla insa spre sfirsitul mandatului, atunci cind majoritatea dintre ei realizau ca trebuie sa reintre in rindul muritorilor de rind, adica a celor pentru care chestia cu "nimeni nu e mai presus de lege " chiar e valabila. De data aceasta au inceput-o insa mult mai devreme. Poate ca pina la terminarea mandatului uita cei care i-au votat ce lege si-au facut. Sau poate ca le mai vin si alte idei dintr-astea legislative. De exemplu, ar putea propune ca atunci cind parlamentarii ies pe strada oamenii obligatoriu sa ii aplaude si sa ii injure doar in gind. Ori sa traga toti soferii pe dreapta cind trece masina vreunui senator sau deputat. N-ar fi de neanalizat nici posibilitatea adoptarii unei legi prin care, pentru recunosaterea meritelor, sa fie declarati eroi ai muncii parlamentare.
Si ma opresc. Pentru ca tocmai simt ca nu prea mai pot sa imi controlez pornirile jurnalistice. Si ma consolez cu ideea ca, pina la urma, nu e vorba decit de un proiect de lege.