Dimineata imi duc baiatul, elev in clasa intii, la scoala. Scoala este peste drum de blocul meu, dar drumul este pacatos, aleile sint pline de masini parcate de care se izbesc mereu cele care vor sa treaca intr-o parte si alta. Drumul este scurt, dar periculos, ca un mandat de ministru al sanatatii.

Ieri-dimineata am iesit din apartament, iar pe scarile etajului noua erau doi tineri, aproape copii. Slabuti, dar destul de ingrijiti, pareau adormiti si speriati. Le-am spus sa ma astepte, am dus baiatul la scoala si m-am intors la scara blocului. I-am gasit acolo, asteptindu-ma. Nu puteam sta mult, incepea sedinta Camerei Deputatilor, unde urma sa discutam iarasi vreo noua ore un articol din Regulamentul Camerei, pentru ca asa au hotarit unii, ca vor posturile de presedinti de camere parlamentare. Am aflat ca nu au casa, iar fata fugise de vreo doi ani dintr-o casa de copii. Le-am dat ceva bani de mincare si le-am spus sa ma astepte pe seara pentru a gasi o solutie.

Toata ziua am sunat la tot felul de institutii, de protectie a copilului, de asistenta sociala, fundatii si asociatii. Nimeni nu a putut sa ma lumineze: ce poti face cu doi tineri care nu au domiciliu? Unde pot locui, macar temporar? Ce se intimpla daca nu au acte sau au acte expirate? Nici macar venitul minim garantat conform Legii 416 nu poti sa-l acorzi, daca nu au un domiciliu stabil. Imi aminteam de eforturile doamnei Nicholson, de a ne convinge ca avem o problema cu copiii abandonati si de reactiile unor mitocani din politica romaneasca, partizani ai exportului de copii pe bani, care o invitau pe baroneasa sa traiasca in Romania cu 100 de dolari pe luna si sa nu mai vorbeasca despre adoptiile internationale.

In disperare de cauza, am sunat si la primarul sectorului in care locuiesc, primarul sectorului 2, Niculae Ontanu. Acesta a inteles imediat problema si mi-a indicat sa vin la ora 7.00 seara, la Primaria Sectorului 2 (superba cladire!). Acolo ne va astepta un reprezentant al Autoritatii pentru Protectia Copilului, care stie ce are de facut.

Zis si facut. Seara m-am intors cu capul mare de la parlament, unde discutasem ore la rind schimbarea presedintilor Camerelor si daca un articol de regulament trebuie dezbatut in plenul Camerei timp de 10, 20 sau 30 de minute. Tinerii ma asteptau in fata scarii blocului. M-am chinuit o ora sa-i conving sa vina cu mine. Nu voiau. Le era frica de politie, de primarie, de casele de orfani, de gardieni, le era frica de tot si de toate. Ambii fusesera crescuti in case de copii, fata este inca minora, numai 15 ani, baiatul are 24 de ani. Deja au un copil, dat la o casa de copii, pentru ca nu au unde sa-l tina. Baiatului ii este frica de politie, fusese anchetat, dar, dupa spusele lui, fusese lasat liber, pentru ca se dovedise ca nu furase. Vreo doi ani traisera impreuna intr-o comuna de linga Bucuresti, intr-un grajd, muncisera la un fel de ruda indepartata, dar au plecat de acolo cind ruda a incercat sa violeze fata si cind i-a batut pentru ca au cerut macar o parte din plata convenita, niciodata achitata.

Cu greu i-am convins sa mergem la primarie. Acolo ne astepta un reprezentant al Autoritatii pentru Protectia Copilului sectorul 2, care i-a luat cu un ARO din vremea lui Gheorghiu Dej. ARO asta nu semana neam cu Maybachul unui celebru patron, care datoreaza vreo sapte milioane de euro statului roman. Au plecat impreuna intii la o circa de politie, unde s-a confirmat ca baiatul nu era urmarit in nici o cauza, desi, intr-adevar, fusese anchetat. Apoi la o casa de copii, unde fata a fost primita imediat, dar baiatul numai provizoriu, pina cind se gaseste alta solutie, deoarece este major.

I-am multumit primarului prin telefon si am aflat cu groaza ca nu exista nici o lege care sa ofere celor fara locuinta vreo solutie provizorie. Exista un fel de adaposturi pentru parasitii soartei, tinute de biserici si de fundatii, dar ele sint supraaglomerate si depind de donatii particulare, care vin sau nu vin. Exista programe de asistenta sociala, inclusiv Legea 416, dar aceste programe se refera la familii si persoane care pot demonstra ca au un domiciliu stabil. Fata ar avea dreptul la alocatie pentru copil, dar unde sa o primeasca? Nu are nimic, macar buletin.

Voi gasi o solutie.

Si ii voi raspunde si acelui prieten care m-a sfatuit sa-i dau pe mina politiei, ca o sa-mi sparga casa.

Si celuilalt prieten care mi-a reprosat ca am luptat pentru oprirea exportului de copii din Romania, ca fata putea sa traiasca acum la Barcelona sau New York.

Si celui de-al treilea prieten care m-a acuzat ca imi fac propaganda electorala, ca pe strazile Bucurestiului sint sute de persoane fara adapost, drogati, betivi si hoti si nu ii voi rezolva eu pe toti.

Si celui de-al patrulea, care abia si-a terminat vila de 12 camere in buricul Bucurestiului si care mi-a spus ca el i-ar trimite la ocna pe toti tiganii astia care strica imaginea Romaniei, tara europeana.

Avem o problema.

Si nu are nici o legatura nici cu schimbarea presedintilor Camerelor, nici cu licuricii, nici cu Curtea Constitutionala.