Consiliul Judeţului Galaţi va organiza alegeri pană cand PC işi va călca pe inimă şi va vota cu PD. Chiar şi dacă alegerile vor trebui repetate de 100 de ori! PD, avandu-l in frunte pe Mircea Toader, are o ambiţie foarte mare şi nu se poate deloc obişnui cu ideea că intr-o Romanie condusă de Alianţă, PSD-ul a reuşit să ii sufle unul dintre cele mai importante posturi din Galaţi. Pe de altă parte, pare umilitoroare şi ziua in care Mircea Toader va pierde postul din Ministerul de Interne (secretarii de stat sunt şi ei schimbaţi din funcţie după o perioadă de timp) şi va veni la Galaţi unde il va găsi pe Chebac pe postul pe care el l-a deţinut candva... Din acest motiv, alegerile la Consiliul Judeţului vor fi repetate incă o dată. Dar probabil că pionul PSD-ului, Eugen Chebac, nu s-a plictisit să candideze la nesfarşit deoarece la ultimele două scrutinuri nu a avut contracandidat şi toată lumea i-a acordat votul. Acum insă, dacă marii capi ai PC vor veni de la Bucureşti cu gandul de a-l păzi pe Durbacă şi de a muta voturile spre PD, atunci scena politicii se va cutremura din nou. PSD va ieşi probabil la rampă zilnic cu tot felul de acuze, iar marea prietenie dintre Durbacă şi Chebac va semăna cu iubirea interzisă dintre Romeo şi Julieta. Şi aşa, Uniunea PSD+PC, care a supravieţuit la Galaţi urgiilor, va primi incă o lovitură...
Dar dacă varianta conservatorilor este reală, aceea că Voiculescu l-a felicitat pe Durbacă pentru că şi-a trădat partenerii de Coaliţie (consideraţi nişte ingamfaţi de către PC), atunci fisura apărută pe peretele vopsit in portocaliu al Coaliţiei se va adanci. PC va deveni din nou soluţia imorală, iar alegerile anticipate vor reveni in actualitate. Toate in cel de-al doilea an al Guvernului clădit special pentru a starpi un partid ce tindea să se confunde cu statul roman.