Parca ne plangeam ca in Constanta nu mai sunt cinematografe, cu exceptia celui de la Tomis in care, sincer, nu am calcat. Nu ca le-am fi simtit lipsa, cu atatea posibilitati de a vedea filmul de pe net, direct la tine acasa, dar uite ca uneori parca sunt necesare. De exemplu acum m-as duce sa vad domnule si eu "Borat"-ul care a facut atata valva. Si nu pentru ca a spart incasarile la box office prin America, ci pentru e controversat si noua ne plac lucrurile controversate. Si daca nici asta nu este un motiv destul de bun, atunci recunosc: as face-o pentru a vedea prostia romaneasca ruland in filme de... succes peste hotare, terfelindu-ne inca o data mandria. Da, revenim la eternul subiect al imaginii noastre in strainatate, imagine la care contribuim si noi, cu voie sau fara voie, cu inconstienta taraneasca de a mai strange un ban pentru tuica de dupa munca, la birtul din sat. Cam cum au facut si satenii damboviteni, vedete internationale. Si dupa aceea tot ei s-au plans de producatorii versati ai filmului, ca i-au pacalit sa joace in parodia despre Kazahstan roluri de violatori si prostituate. Cica, "bietii de ei", au fost pusi in situatii umilitoare, cu conotatii sexuale sau rasiste! Cica producatorii filmului i-au mintit, le-au spus ca fac un documentar despre greutatile cu care se confrunta in viata de zi cu zi atunci cand i-au convins sa se lase filmati, dar s-au trezit actori. Unii ignoranti, ce-i drept, dar actori. Si tot ei sunt suparati, iar eu asta nu o inteleg. Suparati mai degraba pentru faptul ca au fost platiti cu doar 15 RON pe rol, in timp ce Borat-ul a adunat deja bani grei in cinematografe. Si acum isi vor partea. Cam asta se intelege, degeaba fac pe mironositele. Si e trist ca ne facem de ras cu asemenea conationali. Dupa ce ca au permis sa vada o intreaga lume cum arata Kazahstanul de Romania, acum mai fac si pe prostii, cum ca nu au stiut ce vroia nenea producatorul de la ei. S-au lasat momiti de cativa verzisori si acum au prins curaj, poate-poate pica mai mult, cand au vazut cu cine au de-a face de fapt. Ce sa le fac, daca aproape intrati in UE, nu stie nici macar o persoana din satul ala o boaba de engleza, sa isi fi negociat pozitia. "Borat - Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite" ii face pe ai nostri sa le sticleasca ochii dupa un mic profit. Si pe mine sa ma bag in pamant de rusine. Nu ca strainii au profitat de noi, ci ca am fost indeajuns de prosti sa-i lasam. Si daca pe toata perioada filmarilor chiar nimeni nu si-a pus intrebarea "pentru ce toate acestea", acum ne-am trezit ca ne ridicam si poalele in cap, ca doar lumea ne stie de cersetori si trebuie sa ne intram in... rol. Colac peste pupaza, nici autoritatile locale din Glod nu le tin partea "pacalitilor", punand paie pe imaginea incandescenta ce a fost tapetata in ziarele straine: consilierii se declara naivi, iar viceprimarul spune ca sateni si-ar omori si rudele pentru bani. Iar taranii vor proces cu producatorii! Cu ce probe? Cu ce martori?