Tacerea este una dintre coordonatele principale care caracterizeaza Romania. Ne-am obisnuit sa fim cu ciocu’ mic in mai toate situatiile de criza cu care ne-am confruntat. Cu siguranta ca ne-am facut ucenicia in perioada dictaturii comuniste, dar nici dupa rascrucea din 1989 nu ne-am schimbat radical felul de a fi. Maestri ai disimularii, romanii au supravietuit de-a lungul anilor cu mana de fier a „tovarasilor”, pusa la beregata libertatii de expresie. Este trist ca, dupa 1989, cand se presupune ca ne-am castigat o serie de libertati, tocmai libertatea de expresie are cel mai mult de suferit, desi in aparenta vrem sa se creada ca democratia care ne-a batut la usa si-a lasat amprenta si asupra exprimarii fara constrangeri si fara temeri. In Romania, presa este chinuita de temeri si impartita intre a spune ce trebuie si pentru cine trebuie, in felul in care trebuie, intre a face concesii si a spune lucrurilor pe nume. De parca nu ar fi de ajuns ca cei mai multi joaca pe aria care este la moda pe scena politica, si excluzand din calcul acesti ziaristi care fac prostitutie politica contra unor avantaje personale sau pentru publicitate in ziar, regasim pe undeva o categorie mai mica, dar curajoasa, a jurnalistilor care au taria de a-si sustine opiniile, de a lupta cu oricine incearca sa le ia dreptul de a scrie liber, desi sunt obligati sa faca fata si chiar spate acestor presiuni mixte, rezultate din combinatia cancerului politic cu absurditatile patronilor straini, de a transforma presa intr-una bulevardiera, asa cum ne temeam cu totii. Sub protectia aparenta a faptului ca ar actiona in interesul prosperitatii afacerilor proprietate personala, patronii straini de media romanesti ajung, de fapt, in postura unor mici dictatori, care nu stiu decat sa-si perfectioneze metodele de cenzura si sa lucreze dupa dictonul „taci si scrie”, varand, inca o data, pumnul in gura celor care vor sa se exprime liber. Incalcarea libertatii presei nu este un subiect nou la noi in tara. Si nu numai incalcarea acestei libertati. Stau cateodata si ma intreb ce libertati avem, de fapt? Nu-i vorba, sunt cateva, dar - analizate atent - sunt doar libertati in aparenta. Ne ghidam dupa esente adanc inradacinate, dupa legi nescrise, sub palaria atitudinii de european in devenire. Conflictul dintre puterea politica si puterea mass-media exista si va exista, prin natura lucrurilor. Ar fi absurd sa dispara, pentru ca altfel nu ar mai fi una masura valorii celeilalte. Este trist insa ca una dintre cele doua parti incearca si a reusit sa si-o subordoneze pe cealalta, apeland la lovituri sub centura, in timp ce reversul incearca sa spuna lucrurilor pe nume. Si pentru ca unii sunt mai slabi de inger si capituleaza usor, face sa scada credibilitatea intregului sistem. Cazurile in care a iesit cu scandal sunt doar cateva, edificatoare pentru starea generala a presei romanesti. Si atunci ne intrebam, evident fara nici o pretentie de a ni se raspunde, cat de buna poate fi aceasta integrare in mecanismele europene pentru presa romaneasca, din moment ce suntem obligati, inca de pe acum, sa jucam dupa cum ne canta patronii europeni?