PSD nu mai are nevoie de Iliescu, in conditiile in care acesta nu se linisteste si nu-si accepta soarta - da de inteles Geona. Pe de alta parte, se zice ca Iliescu isi pregateste alt partid. Iar Geoana, ca sa nu pice din nou de prostanac, ii transmite gandurile sale "cele mai bune” lui Iliescu. Mai precis, Geoana a anuntat ca Iliescu nu poate fi presedinte de onoare al partidului, asa cum sugerasera alti "grei” ai PSD. Motivul? Simplu: statutul adoptat la Congres nu prevede o asemenea functie. Si, ca sa fie si mai clar si sa arate ca, indiferent de planurile lui Iliescu de a pleca, cu catel, purcel, Talpes, Corina si alti asemenea din partid, Geoana a declarat ca nici nu va fi creata o functie speciala pentru Bunicuta de partid. In aceste conditii, nu mai incape indoiala care sunt sentimentele dintre cei doi: "dragoste” cu nabadai. Telenovela PSD-ista capata accente tragico-hilare. Motiv pentru care, inevitabil, intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu (poate chiar azi), la trebuie sa-si gaseasca deznodamantul. Ca exista discutii, variante, nemultumiri, frustrari - este clar. Ca Geoana, Nastase si Mitrea s-au straduit sa-l convinga pe Iliescu sa sada frumusel se stie, ca n-a iesit se vede din comportamentul celor de teapa lui Talpes, care ar fi gata sa se inscrie intr-un eventual partid condus de Iliescu. Partid, care, de altfel, exista. Functioneaza in interiorul PSD, este condus de Iliescu, este format din oamenii care nu sunt si nu vor fi altfel decat fideli si indatorati lui Iliescu. Daca se va produce ruptura - deja vazuta ca sigura de unii - ramane de vazut. Nu de alta, dar sansele sa aiba succes cu un nou partid nu sunt dintre cele mai stralucite. Dar este intr-un fel convenabil, pentru Iliescu si oamenii care i-au ramas fideli, sa tina in tensiune noua conducere de partid, s-o stie tensionata. Asta pentru ca, cu cat Geoana este intr-o pozitie mai delicata, cu atat se simte mai razbunat si mai in putere Bunicuta. Geoana, pe de alta parte, incearca sa pastreze aparentele si sa-i mai serveasca, prin declaratii, cate un dus rece lui Iliescu. Si se poate ca pana la urma Iliescu si ai lui sa fie nevoiti sa se multumeasca (sau doar sa dea impresia) cu gloria trecutului. Pana una-alta, dupa semnalul dat de Talpes, au aparut demisii din PSD. Cu alte cuvinte, situatia lui Geoana este din ce in ce mai delicata. Iar Iliescu, desigur, se simte din ce in ce mai razbunat…