Teoretic, fostul presedinte al Romaniei, domnul senator Ion Iliescu, ar putea fi considerat un “impaciuitorist“. Domnia sa si-a dorit sa fie un “despot luminat“, care sa conduca un popor aflat intr-un permanent consens national, aducator de fericire si bunastare. Chiar daca unii neaga cu vehementa acest lucru, n-ar fi exclus ca personajul care si-a facut din ranjet un renume sa fi fost chiar manat de cele mai bune intentii. Din pacate, “impaciuitoristul sef“ a reusit ca, prin multe declaratii hazardate sau chiar periculoase, sa divida societatea romaneasca intr-un asemenea hal, incat un “ideal comun“ a ajuns sa fie o vorba buna doar pentru adormit copiii. Din cauza unor declaratii aparent de bun-simt, dar parsive in esenta, multi dintre fanii celor doua tabere principale aflate in lupta pentru putere par a-si fi pierdut uzul ratiunii.
Chiar daca, la fel ca in fotbal, o victorie a adversarilor in competitiile europene le-ar aduce si lor mai multe sanse, tot mai multi fani ai celor aflati in opozitie par a se bucura pentru eventualele esecuri ale echipei adverse, chiar daca este vorba despre reformele necesare din Justitie sau despre respectarea calendarului in vederea integrarii europene. La randul lor, cei care sprijina Coalitia aflata la putere cad in extaz atunci cand asista la luptele, adeseori violente, dintre diferitele grupari rivale din PSD, uitand ca au fost, ani la rand, de acord ca singura solutie pentru o democratie autentica este o opozitie puternica si, mai ales, lucida.
Probabil ca, taras-grapis, Romania va intra in UE la termenul stabilit. Probabil ca, incet-incet, acest popor demn de o soarta mai buna isi va gasi locul pe care il merita, intr-un concert european in care mai sunt primiti si cei care falseaza pe alocuri. Probabil ca, o data cu trecerea timpului, vom deveni, din suporteri fanatici, cetateni lucizi care vor realiza care sunt adevaratele probleme ale societatii. Din pacate, am pierdut si continuam sa pierdem foarte mult timp din pricina faptului ca notiunea de fair-play a devenit o “rara avis“. O pierdere pentru care principala vina o poarta cel care s-a dorit a fi omul care aduce impacarea, dar care s-a dovedit doar omul care stapaneste bine numai arta dezbinarii.