M-am nascut la bloc si, ca multi altii din generatia mea, mi-am trait toata viata la bloc. Nu simteam dimineata mirosul acela proaspat de natura trezita, ci mirosul carnatilor fripti ai vecinului de la trei. Ani intregi m-am jucat printre blocuri cu a caror uratenie gri ochii mei se obisnuisera intr-atat incat nici nu o mai vedeau. De aceea betia coloristica a unei simple balti din satul bunicilor ma infioara si astazi. Suntem milioane de oameni care ne desfasuram viata strecurandu-ne zilnic printre aceste cladiri a caror hidosenie nu ne mai mira. Fara ca noi sa realizam, psihicul ne geme contorsionat de traiul intre patru pereti ingusti, mentalitatile claustrofobe cotropind spatiul public. In orasele noastre urate stam inghesuiti, unii peste altii, ca niste animale in grajduri ridicate pe verticala. Intimitatea o traim la comun cu alte zeci de oameni, caci stim cand vecinii de sus se cearta, cand cei de jos spala butoiul cu varza sau cand tinerii de alaturi se dragostesc.
Dar ne-am obisnuit... Ne-am obisnuit sa traim zilnic in acest univers orwellian. Si ce e de facut impotriva acestei crime a "epocii de aur" care a transformat vechile targuri pitoresti in niste orase urate? Nimic, intr-adevar, caci ne ramane sa asteptam fie ca zidurile sa se pravaleasca peste noi, fie ca miile de tineri nascuti la bloc sa-si construiasca casute cochete. Pana atunci nici o problema, caci suntem obisnuiti sa traim in cele mai urate orase, iar amintirea strazilor adanc umbrite de case nu o putem regasi decat in carti.
Daca deschidem cartea Ioanei Parvulescu, "Intoarcere in Bucurestiul interbelic" (editura Humanitas, 2003), putem reinvia normalitatea vietii unor oameni ce se miscau in spatii libere, uneori murdare, alteori curate, dar in care din orice punct puteai privi cerul. Casutele mahalalelor Capitalei erau modeste, dar fiecare arbora mandria unei mici gradini. Acolo isi citea Mitica ziarul de sambata, printre flori si zarzavaturi, lafaindu-se in intimitatea lui de targovet. Zile frumoase si pline de mici delicii cotidiene care irigau cu sanatate mintea obosita de peste saptamana. Era epoca cuminteniei frumoase.
Insa intre noi si acele vremi trecute se intinde frenezia neagra a sistematizarilor comuniste, frenezie care continua uimitor si astazi. Caci asaltul lichelelor si al prostului gust nu a fost intrerupt de iarna lui 1989. In spatele lor, astazi nu mai stau resorturi ideologice, ci motivatii economice care le dau un plus de agresivitate. Cum putem numi altfel decat agresivitate a prostului gust incercarea de a construi un inestetic bloc de 19 etaje in imediata vecinatate a unui monument istoric al Bucurestiului, Catedrala Sf. Iosif, veche de 130 de ani? Deja afectata de construirea unei imobil asemanator, cladirea Bisericii Armenesti a avut serios de suferit, alt monument istoric fiind astfel periclitat. Cosmarul va continua, caci primarul general al Capitalei are intentia de a construi mai multe blocuri in Piata Revolutiei. Frumusetea linistita a unor cladiri ca Ateneul Roman, Palatul Regal, Biblioteca Universitara va fi agresata de verticalitatea obscena a unor constructii ce-si au locul in alte zone ale orasului.
Daca in Europa civilizata blocurile au fost invinse, la noi inca nu se stie cine va castiga disputa catedrale versus blocuri. Intre timp, noi ne obisnuim copiii sa se joace printre blocuri, ne obisnuim ochii cu privelistea balcoanelor scorojite, ne obisnuim sa traim in epoca blocurilor.
[email protected]