In 2005 lumea a incercat sa se mai debaraseze de molozurile de dupa prabusirea URSS si a sistemului comunist statal din Europa rasariteana, dar si de dupa daramarea catorva edificii emblematice ale Americii, la 11 septembrie 2001.
Soljenitin avertiza ca nici nu stim cata bataie vor da omenirii daramaturile Uniunii Sovietice, adevar valabil si in cazul celor anonime. Iar daca operatiunea de degajare a terenului (in speta, esichierul planetar) nu s-a incheiat, e intr-adevar greu sa construiesti temeinic ceva nou.
Bunaoara, in spatiul ex-sovietic si in bazinul extins al Marii Negre. Crizele din relatiile Rusiei cu Ucraina (dar si cu Republica Moldova sau Georgia) tin pe loc o eventuala extindere a NATO si a Uniunii Europene la rasarit de Romania si Bulgaria, visul inaripat al presedintelui Basescu de a face din Marea Neagra ceva mai agreabil decat "un lac rusesc". Arma energetica ii e Kremlinului mai eficienta decat tancurile sau bomba atomica, pentru a stopa elanurile "revolutionarilor portocalii" si ale suporterilor lor internationali. Daca rusii taie gazul sau impatresc pretul si pentru ex-sovieticii europeni, si pentru vest-europeni, acestora le vor ingheta nu numai industria si locuintele, ci toate proiectele geopolitice si economice. Nu intamplator, cineva observa ca vorba "gaz" vine de la grecescul "chaos". Haosul se prefigureaza in acest spatiu.
Molozul produs de terorism perturba tot mai suparator si angrenajele democratiei. Societatile democratice sunt puse in fata unei alternative dramatice: mai multa libertate sau mai multa securitate? Drepturi ale omului plenar afirmate ori siguranta individuala si comunitara mai mare? Sub flamura antiterorista, Statele Unite si unii aliati de-ai lor s-au angajat in operatiuni militare ambitioase in Irak si Afganistan, dar asta nu i-a impiedicat pe teroristi (nu irakieni sau afgani, ci unii dintre ei chiar cetateni britanici bine scoliti) sa provoace carnagii la Madrid si la Londra. Nu i-a oprit nici pe rebelii din Irak sa rapeasca/ucida cetateni americani, europeni sau de alte natii care au pus piciorul in tara lor. Cum se va incheia aventura irakiana e greu de spus. Pacificarea (daca nu normalizarea) e un proces anevoios. Se fac progrese, dar nu se stie cata rabdare va mai avea America profunda sa resimta consecintele operatiunii.
Intr-un asemenea climat international, crispat si solicitant, oamenii de stat si, in primul rand, puternicii lumii risca mult si isi epuizeaza rapid credibilitatea. George W. Bush este cel mai nepopular presedinte american din ultimele decenii. Tony Blair se va retrage de la putere inainte de sfarsitul mandatului, Gerhard Schröder a fost infrant in alegerile din Germania, francezul Chirac si italianul Berlusconi ii calca pe urme, Kofi Annan e tot mai festelit in fruntea ONU, in postul pe care il va parasi in 2006. Nu numai personalitatile, ci si ideile-forta se erodeaza. Unii canta prohodul neoliberalismului altadata providential, caruia ii prevad o moarte lenta. Nici globalizarea nu e un slogan... global, caci Rusia, China, lumea musulmana si, in general, lumea a treia nu o prea agreeaza. Proiectele inaripate in domeniul comertului mondial, al protectiei mediului si chiar al integrarii europene inainteaza cu frana de mana trasa.
Pe o asemenea mare agitata, intr-o asemenea atmosfera incrancenata si nesigura, trebuie sa navigheze Romania. Dar, parafrazandu-l pe dos pe poet, nici corabia nu-i prea mandra, nici carmaciul prea mester. Cineva spunea ca 2005 este anul i-urilor - Irak, Iran, Israel, informatica, informatii etc. ßi pentru politica externa romaneasca ar fi tot un an al i-urilor: integrare (europeana) si inconsistenta. In afara de implantarea (iarasi cu i) militara americana pe teritoriul tarii noastre, nu s-a facut mai nimic concret. Vizite protocolare la nivel inalt peste hotare si cativa sefi de stat (nu prea de vaza) la Bucuresti.