Au darul unii colegi de a-mi arata care este cu adevarat fata mass-media. Nu ca as fi trait intr-o alta lume si n-as fi vazut cum stau treburile… Insa, pe langa interese si goana de a da stirile cele mai cele… pacat ca in nebunia asta de a da „cea mai cea informatie” apar distorsionari grosolane. Si poate ca cititorul le ia ca atare. Sau poate nu, si astfel ziaristul in cauza, respectiv publicatia, isi pierde din credibilitate. La fel se intampla si in televiziune. Este acelasi lucru. De exemplu, deunazi, un incendiu devasta Navodariul, mai avea putin si provoca explozia Petromidiei… Fratilor, unde ati vazut voi toate astea? Si cate asemenea exagerari, toate pentru ca jurnalistii in cauza sa-si „vanda” mai bine produsul. Si ca sa se bata cu pumnul in piept cat sunt ei de buni si cum au descoperit ei marele eveniment care de fapt era un mare fas. Iar interesul consumatorului de media cine il protejeaza in aceste situatii? E o poveste cu dus-intors. A, si tot legat de mass-media: am primit cu bucurie vestea ca scapam, noi, jurnalistii, de cazier. Dar… si asta e o poveste cu dus-intors. S-ar putea ca procesele sa vina in valuri, prin eliminarea taxei de timbru si sa ne doara la buzunare daunele morale. Dar, revenind la interese si cele mai cele stiri, am urmarit cu interes, toata vara, exagerarile colegilor care transmiteau de la Constanta. Exagerari care au culminat cu starea vremii pe litoral. Fara a mai intra in amanunte, pot spune ca unele lucruri le inteleg. Dar, totusi, ar trebui sa existe o minima verificare a stirilor si o minima decenta (daca se poate spune asa) la capitolul „inflorituri ca sa dea bine pe sticla”. Pe de alta parte, mai savuroase sunt informatiile oferite cu generozitate de un coleg care, sub pretextul ca arata cat de „necurat” este un oarecare politician… de fapt facea jocul altui politician. Din pacate. Si-apoi, mai conteaza ca M. vrea sa ii sape lui D. pozitia de presedinte de organizatie judeteana? Foarte bine, foarte frumos asa, pe noi, unii, ne-au incantat intotdeauna sa ii vedem pe politicieni cum isi scot ochii. Deosebit spectacol! Si, mai ales, subiect de presa care nu poate fi iertat. Asteptam cu nerabdare ca „necuratul” de M. sa se ia la tranta cu „prea curatul” politician D. Asta ca sa nu mai mentionez ca D. nici nu are, nici n-a auzit careva vreodata sa aiba interese in ziarul in care i se lua apararea… Absolut deloc!