Ne remarcam prin tacere la Consiliul European al sefilor de state si de guverne al UE, in schimb ne administram lovituri mai mult sau mai putin sub centura unii altora pe raportul de tara al Comisiei Europene. Relatiile cu organizatia continentala din care se pare ca inca n-am realizat ca deja facem parte se desfasoara in continuare ca de la inferior la superior, ca si cand nu am avea nicio posibilitate de a ne impune sau macar de a ne negocia interesele.
Ministrul Justitiei este acuzat, si se apara negand, ca ar fi cerut Comisiei Europene sa elimine din textul raportului de tara unele referiri elogioase la adresa DNA. Nici nu mai stii pe cine sa mai crezi, dat fiind ca si majoritatea covarsitoare a presei foloseste in continuare termenul de "monitorizare" cu referire la Romania, fiind nevoie de interventia comisarului european Frattini pentru a pune la punct lucrurile: aceasta procedura nu se aplica statelor membre ale UE, ci numai celor candidate.
Celor care, in mod mai mult sau mai putin convinsi de acest lucru, justifica atitudinea autoritatilor romane, prin "necesitatea de a nu-i deranja pe cei mari" pe motiv ca, vezi Doamne, suntem de prea putina vreme membri cu drepturi depline si riscam "activarea clauzelor", le amintim ca actuala atitudine a fratilor Kaczynski aflati la conducerea Poloniei a fost prefigurata inca din 2004 de fostul presedinte socialist Alexander Kwasniewski, care a contestat aceeasi reducere a puterii de vot a tarii sale, desi Polonia aderase de numai cateva luni la organizatie. Consecinta fiind doar o declaratie a comisarului de atunci al Extinderii, Guenther Verheugen, referitoare la regretul personal pentru sustinerea cauzei Poloniei, tara cu probleme similare cu ale Romaniei de acum.
Complexul "poporului mic", sintetizat cum nu se poate mai bine in nefericitul proverb "Capul plecat sabia nu-l taie", se constituie intr-un veritabil blestem pentru noi ca popor, mai ales ca se gasesc oameni cu pretentii de elita intelectuala, care sa opuna aceasta atitudine (in mod mai mult decat aberant) asa-zisului "nationalism" al lui Ceausescu.
Cat despre cei care au vazut in aderarea la UE un mijloc de a scapa de coruptie, fara ca acest lucru sa-l dorim mai intai noi, cel mai graitor exemplu de a ilustra idealismul acestei teze este promovarea, fara prea multe scrupule legate de scandalul "Titluri de lord contra bani pentru partid", a fostului premier britanic in functia de Emisar al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu. Altfel spus, nu numai in Orient "Cainii latra, caravana trece".