Cartea cu titlul de mai sus, cu adaugirea „Insemnari“, a aparut in 1916, si are ca autor pe Stefan Zeletin, cunoscut filozof si sociolog, cu studii la Paris, Berlin, Oxford si cu un doctorat in filozofie obtinut la Erlangen, cu distinctia maxima. Stefan Zeletin face parte din ilustra pleiada de sociologi, contemporani cu el, care s-au preocupat de caracteristicile sufletului romanesc, de trasaturile definitorii ale poporului roman. Cartea a stirnit numeroase discutii si polemici. Trasatura caracteristica a cartii este renuntarea la forma de eseu in favoarea celei de naratiune, mergind pe drumul ilustrat de atitea opere ale literaturii romanesti si universale a descrierii unei calatorii, reale sau imaginare.

Alegoria utilizata de Zeletin este subtire si transparenta; fara nici un efort iti dai seama ca tara magarilor este tara autorului, Romania. Prin „magar“ nu trebuie inteleasa numai o posibilitate de comparatie jignitoare, ci un intreg complex de caracteristici generate de termenul „magarie“: ingratitudine, impertinenta, prostie, grosolanie, nerusinare etc. Si, mai presus de toate, nerusinarea. Magarii sint lasi, nepasatori, straini de cavalerism; ei nu traiesc in idealitate si nu cunosc absolutul spiritualitatii.

Magarii de la oras cunosc un rasfat, un lux si o prisosinta, care nu se vad a fi rodul unei munci personale; si chiar daca toate acestea depasesc pe cele similare Apusului, ele nu reusesc sa le acopere murdaria sufleteasca.

Morala primordiala a unui magar este „sa vorbesti ca un om si sa te porti ca un magar“. Principiul practic dominant este „bacsis pentru hatir“, iar furtul din hambarul obstesc este un drept care li se cuvine. Cind strainii afirma ca in tara magarilor se fura, n-au dreptate. Magarii nu fura, ci, in deplina cunostinta a valorii lor, fiecare ia ceea ce crede ca i se cuvine. Fiecare magar este propriul sau judecator, isi evalueaza meritele prin prizma bacsisului si a hatirului, care sint adevaratele pirghii ale societatii.

Justitia este laxa, intrucit frica de lege este slaba, legii opunindu-i-se datinile, obiceiurile pamintului, ceea ce reprezinta chintesenta magariei. Orice magarie nu constituie o rusine daca e bine ascunsa in angrenajul justitiar functionaresc, in asa mod incit sa fie pedepsit cel ce demasca o magarie si nu cel care a comis-o. Justitia sta de partea copitei care loveste, iar magarii nu cunosc nobletea de a pedepsi. Si totusi, magarii au nevoie de legi, ele putind constitui acoperisul sub care se pot adaposti magariile. Legea scrisa intra pe tarimul vorbelor.

Magarii nu iarta niciodata unuia dintre ei faptul ca s-a ridicat mai sus.

Magarii se impart in doua mari categorii: strainofili si magarofili. Strainofilii sint umanisti; iau din Apus toate formele stralucitoare, dar nu si continutul lor. Magarofilii tin la traditii si se opun schimbarii; „Ce ne mai trebuie si asta? Trebuie sa conservam structurile autohtone; jegul nostru e al nostru si nu trebuie sa permitem unor ape straine sa ni-l spele“. (Noi nu ne vindem jegul! sic)

Valoarea suprema a magarilor este patriotismul; principala sarcina a patriotismului magaresc este de a spoi realitatea, de a o porcai. Cultura magarilor sta in procesul de interiorizare a magariei; de aceea, adevaratele valori trebuie izolate si reprimate.

Acestea au fost unele din lucrurile continute in aceasta incitanta carte. Nu sustin adevarul lor, desi, daca as avea curaj, ar trebui s-o fac.

Cu mult inaintea lui Zeletin, Caragiale, intr-un articol publicat in „Ghimpele“, prezenta si el o calatorie imaginara in cetatea Timpistopol, condusa de guvernatorul Sictir. La sfirsit, Caragiale tine sa-i atentioneze pe cititori ca a fost o calatorie imaginara: „Sinteti acasa la dumneavoastra, printre ai dumneavoastra, in Bucuresti, in Tara Romaneasca….“. Zeletin nu trebuie sa ne spuna ca sintem acasa; ne dam seama de aceasta din descrierea locului in care ne aflam.

N-as vrea sa ma acuzati de cine stie ce intentii: orice coincidenta intre cele spuse de Zeletin si realitatile romanesti contemporane este intimplatoare, involuntara si, mai ales, reala.

Intrebarea care se pune este: am fost magari sau am devenit magari? Sau, altfel spus, magaria aceasta care ne sufoca tine de etnic sau de social? Raspunsul e dat de Zeletin. Magaria noastra are o origine sociala. Societatea romaneasca nu este o societate fara moravuri, ci una care traieste drama unei prabusiri masive a moralei.

Prabusire care, in zilele noastre, a devenit catastrofala.

Dar nenorocirea e alta; de starea de lucruri actuala nu este vinovat x, sau y, sau z. Vinovati sint si x si y si z.