Despre reusitele mass-media ca reprezentand a patra putere in stat s-a tot vorbit. Unii spun ca-si fac treaba cum trebuie, ca, lasand la o parte petele de subiectivism si alte minusuri pe care trebuie sa si le actualizeze, la care trebuie sa lucreze pentru a le depasi, in linii mari presa reprezinta acel caine de paza al societatii civile, dupa cum ii este menirea. Altii remarca mai mult petele negre, considerand ca strica tot ceea ce reprezinta bun cei care-si fac datoria cum trebuie. Adevarul este ca si in mass-media, cercurile mafiote (in sensul de interesate) au intrat cu acte in regula. Si totusi, consider ca referirile la ziaristi patati ar trebui facute doar la cei care fac parte din breasla jurnalistilor, nu si la diriguitorii din umbra ai acestora. Se face des greseala de a-i baga pe toti in aceeasi oala. Cum ramane cu simplii ziaristi care muncesc zi si noapte? Sau cu studentii din facultatile de profil? Ce invata ei? Ca vor deveni membri dintr-o breasla a oamenilor patati? Astfel de cazuri nelipsite din orice mediu - dupa teoria ca "orice padure are uscaturile ei" - explica si comportamentul unor persoane publice care trateaza ziaristii ca pe niste gunoaie. Nu mai aduc in discutie faptul ca pestele de la cap se impute, exemplu in acest sens fiind chiar presedintii Romaniei. Dueluri verbale au existat si vor mai exista, intemeiate sau nu. La fel si violente fizice. Ajungi sa te intrebi cat de riscanta a devenit aceasta meserie in care lupta e necinstita: unii folosesc forta cuvantului, altii forta pumnului, a batei sau a... scuipatului. Fiecare dupa cat este de civilizat si educat. Pana la urma, e ca si cum tragem ponoasele propriilor actiuni (vorbind la modul general): scrii despre ei des, ii faci sa se simta eroi nationali. Si te rasplatesc facand nazuri si tratandu-te ca pe un gunoi: un biet scrib care ai muri de foame daca n-ar fi unul ca ei sa-ti dea prin simpla existenta subiecte bune de exploatat. Dar reversul, domnilor?