Actiunile presedintelui Basescu nu au ramas fara rasunet pe nici un nivel al societatii romanesti. Pe langa micii si marii functionari speriati sa nu-si piarda posturile, se pare ca din toate partile incep acum sa se faca valuri si presiuni asupra persoanei incomode care este Basescu. Acuzat si anchetat in dosarul Flota, Basescu este, mai nou, tinta unor amenintari mafiote, dupa cum precizeaza directorul Serviciului Roman de Informatii - Radu Timofte, acelasi director care sta in expectativa pentru a se lamuri problema continuarii mandatului de sef al SRI. Potrivit acestuia, exista semnale din lumea interlopa despre existenta unor structuri mafiote implicate in acte de coruptie, care sunt dispuse sa comita atentate, apeland la orice mijloace posibile. Ca urmare a faptului ca a fost informat de posibilul pericol ce planeaza asupra lui, Basescu si-a mentinut pozitia de adversar al coruptiei si coruptilor, lasand siguranta sa in grija institutiilor abilitate cu protectia demnitarilor. Mai mult, seful statului nu intentioneaza sa renunte la contactul direct cu oamenii, lasand de inteles ca, din moment ce acesta este modul lui de a fi, din campanie si dintotdeauna, nu se va lasa intimidat de aceste zvonuri care indica amenintari din umbra la adresa sa. Ca este posibil ca unele cercuri sa se simta vizate si deranjate de hotararea de care da dovada Basescu in lupta sa - in sensul pedepsirii celor care se fac vinovati de acte de coruptie in Romania - nu se indoieste nimeni si este clar ca lumina zilei ca si Basescu a fost constient de riscurile pe care si le asuma pornind razboiul cu mafia economico-politica si tara. In general, functia de sef al statului este punct de atractie pentru toti nemultumitii si dereglatii psihic, care incearca sa se razbune - unii fara motiv - pentru toate nedreptatile la care au fost supusi. Ce este nou in faptul ca a fi presedinte hotarat sa spui lucrurilor pe nume, facand presiuni si cercetari asupra cuibului de viespi, deranjeaza viespile? Ce este nou in faptul ca este in legea firii ca persoanele incomode sa fie tinta atacurilor celor carora le pericliteaza linistea si anonimatul sub protectia caruia se ascund? Pentru a-si intari spusele, directorul SRI exemplifica si prin existenta, pe teritoriul Romaniei, a unor persoane simpatizante Al Quaida. Inca o data, ce este nou in aceste afirmatii prezentate de-a valma in fata opiniei publice? Nu miroase mai degraba a reactii la declaratiile lui Basescu cum ca unii sefi ai serviciilor secrete sa fie schimbati din functie? La urma urmei, nu este primul care vrea sa arate ca-si face treaba sarguincios, simtind ca se clatina cate ceva in jur. Atunci pentru ce atata tevatura?