Biserica s-a bucurat si se bucura aproape din oficiu de credibilitate ridicata in randul romanilor si, pe de o parte, nu inteleg de ce, din moment ce opiniei publice i se prezinta nenumarate cazuri ciudate petrecute prin bisericile sau manastirile romanesti. Toate acestea nu conteaza in ochii poporului, institutia Bisericii parand a fi greu de atins, oricate scandaluri s-ar petrece in sanul ei. Asa suntem noi, romanii, credinciosi pana in maduva oaselor, si probabil ca este un lucru bun ca nu ne lasam afectati de chestiile care ies din tipare, dupa zicala „sa faci ce spune popa, nu ce face popa”. E pacat insa ca unii slujitori ai Bisericii profita de statutul lor special in societate si aluneca pe panta pacatului, stricand - daca nu imaginea tagmei preotesti - calitatea acesteia amprentand-o cu siguranta. Iar daca preotilor li se mai „iarta” scaparile, pe motiv ca isi duc viata in societate si sunt supusi tentatiilor (pacat ca nu au caracterul destul de puternic pentru a le rezista), sincer nu inteleg ce scuza mai au calugarii, din moment ce traiesc retrasi tocmai pentru a gasi acea liniste si apropiere de Dumnezeu pe care si-o doreste orice monah, izolarea fiind un pas important in aceasta cautare. Tot pentru indeplinirea acestui obiectiv, in manastiri se obisnuieste ca celor aflati la inceput de drum sa le fie indrumati pasii de catre un staret purtator de Duh. Ei bine, s-a mai ridicat problema aceasta de cateva ori, dar nu s-a luat nici o masura in mod „oficial”: de ce nu le face cineva un examen psihologic celor din manastiri - si celor care indruma pasii fratilor intru Hristos, cat si celor care sunt indrumati si tinuti din scurt (si care, de cele mai multe ori, sunt la varste destul de fragede, fiind usor de manipulat, dar si de zdruncinat psihic, in cazul unor presiuni prea mari)…Ca, la urma urmei, cei din manastiri intra in contact cu credinciosii care vin in pelerinaje in astfel de locuri sfinte. Mai mult, ar fi de bun simt sa li se faca un astfel de examen in primul rand pentru binele lor, din moment ce sunt atat de supusi ispitelor nevazute, iar faptul ca-si petrec timpul intr-un spatiu inchis, in compania acelorasi persoane, nu este de natura sa-i ajute. Si poate am preveni cazuri de genul maicutei Irina de la Tanacu sau, ca sa ne apropiem de zona Dobrogei, s-ar risipi banuielile din gama celor reiterate ieri de catre parintii copilului ratacit si gasit mort anul trecut, in preajma manastirii Cocosu, din judetul Tulcea.