Intr-un moment in care se vorbeste exasperant de mult despre stabilitate politica, Ion Iliescu gaseste de cuviinta sa-si incheie cariera de presedinte al romanilor cu gratierea capeteniei tuturor mineriadelor, Miron Cozma. Cum altfel si-ar fi putut demonstra Iliescu mai plenar (ca sa folosim un termen din perioada formarii sale intelectuale) dispretul fata de justitie, care il condamnase pe Cozma la ani grei de puscarie pentru una dintre cele mai grave infractiuni: subminarea puterii de stat, decat prin anularea acestei hotarari judecatoresti prin care multi romani au crezut ca s-a facut dreptate. Dispretul iliescian nu se reflecta doar asupra actului de justitie, ci si asupra cetatenilor care inca mai sperau ca Romania este pe cale sa intre in randul statelor unde justitia este oarba.
Toti borfasii Romaniei luati la un loc au facut mai putin rau tarii decat acest despot intunecat din Valea Jiului. Cele cinci mineriade conduse de Miron Cozma ne-au scos, fiecare, ani intregi din circuitul lumii civilizate. Imaginile cu haitele de mineri care ciomageau oameni pe strazi si devastau sediile partidelor de opozitie, partide care si-au permis sa conteste autoritatea de lider absolut a aceluiasi Ion Iliescu, au facut inconjurul lumii. Noi toti am platit tribut greu pentru a demonstra Occidentului ca romanii nu sunt nici barbari, cum aratau ortacii chemati de Iliescu la Bucuresti, si nici golani, cum i-a descris succesorul lui Ceausescu pe cei care protestau in Piata Universitatii.
In acelasi timp, gratierea lui Cozma inseamna si un semnal extrem de negativ pentru procesul de aderare la Uniunea Europeana. Pe langa aceasta masura discretionara, comentariile Aliantei privind posibilitatea redeschiderii unor capitole de negociere reprezinta doar simple panseuri.
Decretul semnat de Iliescu reprezinta, totodata, un act de intimidare la adresa tuturor adversarilor politici, care i-au contestat de-a lungul timpului capacitatea de a se dezbara de vechile naravuri comuniste. Cu Miron Cozma in libertate si cu disponibilizarile in masa ale minerilor pe care PSD le-a negociat la Bruxelles, amenintarea mineriadelor devine din nou de actualitate.
Nu in ultimul rand, faptul ca Iliescu a semnat acest decret fix in ultima sa zi in care se mai putea folosi de prerogativele prezidentiale demonstreaza ca a fost vorba de o datorie pe care seful statului o avea fata de Miron Cozma, si nu o decizie indelung cumpanita, luata in baza unor argumente de natura juridica. Iliescu recunoaste prin acest gest ca este autorul moral al mineriadelor. Miron Cozma este un produs 100% al regimului Iliescu, iar singurii care au avut de profitat de pe urma revoltelor minerilor au fost, de fiecare data, “capitalistii de cumetrie“ reuniti sub aripa protectoare a marelui strateg din Kiseleff. Cinic, Ion Iliescu isi incheia mandatul cu urmatoarea declaratie: “Si mineriadele au avut motivatia lor“.