Romanii, cunoscuti pana deunazi drept hotii Europei, asa cum stim prea bine, au intrat intr-o noua era: de cand sunt europeni, cu mici exceptii "datorate" faptului ca unele deprinderi rele nu se educa asa usor (astfel ca mai sunt cazuri ce ne strica reputatia in continuare prin Europa occidentala), s-au transformat din "furaciosi" in "furati". Ba cica li se fura bagajele, ba li se fura masinile, ba sunt jefuiti in parcari sau li se organizeaza o primire demna de filmele ce contin scene de jaf armat. Unde se intampla toate acestea? Nu, nu la noi in tara, aici suntem furati tot pe fata, dar altfel. Ca o coincidenta, tocmai in Bulgaria, vecinii cu care ne iubim atat, intre ghilimele bineinteles. Sau cel putin asa par a sta lucrurile, din moment ce informatiile plaseaza toate aceste jafuri musai pe teritoriul vecinilor de la sud. Poate toate aceste stiri sunt cat se poate de reale, dar cu siguranta sunt exagerate. De ce toate se intampla in Bulgaria? Romanii pleaca peste tot de cand s-au deschis granitele. De ce nu in Turcia, Grecia? Vestul nu-l pun la socoteala, ca numai ideea de "vest" te duce cu gandul la un iz de civilizatie, cica. Si atunci, sa nu te puna putin pe ganduri campania aceasta orientata impotriva vizitelor din ce in ce mai dese facute de romani in Bulgaria, mult prea dese chiar si in conditiile in care romanii s-au cam plictisit de alte bucati ale litoralului Marii Negre? Politistii bulgari au ajuns adevarate sperietori in aceasta iesterie nationala: ba sunt mana in mana cu hotii ce fura masinile din hoteluri, ba sunt atat de rai si de inculti incat esti nevoit sa bati drumul spre ambasada romana pentru a-ti gasi traducator si pentru a depune o amarata de plangere si eventual pentru a-ti recupera macar actele, ba sunt chiar ei "hoti" prin faptul ca amendeaza putin nejustificat la cotitura bietii turisti ce le calca soselele. Colac peste pupaza, aceste dovezi de civilizatie si siguranta pe care pare a le oferi tara aflata sub noi pe harta au culminat cu un adevarat jaf orchestrat de catre o banda de hoti deghizati in politisti. Ratingul a fost cu siguranta mare la aceasta noua co-productie romana-bulgara si depaseste cu mult teoria conspiratiei ce se instalase in randul alor nostri, avertizati ca toata Bulgaria, ca aproape orice angajat de pe rutele intens circulate de turisti romani unelteste pentru a ne saraci pe bietii de noi. Ca doar daca si politia de acolo ne fura, de ce nu ar face-o si vanzatoarele de la benzinarii, care sunt mana in mana cu bandele ce actioneaza prin masinile parcate pentru odihna pe dreapta si, drept urmare, ar interzice stationarea masinilor in locuri luminate din preajma benzinariilor, indrumand romanii spre parcari aflate in bezna. Grea viata de roman in Bulgaria pentru unii, insa eu sincer nu doar ca nu am patit nimic pe acolo, insa nici nu mi s-a parut dracul atat de negru, fie el si pe timp de noapte!