Se vede treaba ca romanul, indiferent de rangul ce-l poarta, ba poate mai abitir atunci cand e cocotat pe cele mai de sus ramurele sociale, nu-si permite sa se dezminta de apartenenta la arborele sau genealogic inconfundabil. Cu o incapatanare demna de o cauza mai buna, omuleanul nostru persista in a-si etala trasaturile de fiinta caragialo-eminesciana, cum prea bine le zicea odata prozatorul Radu Cosasu, deopotriva un publicist de marca si spirit, uitat, in pacatoasa noastra meteahna, prea devreme si pe nedrept. Poseda munteanul, frate bun cu moldoveanul si ardeleanul, niste seculare tipicuri comportamentale mioritice transmise ereditar pana in zilele noastre, de care este imposibil sa se debaraseze. Pesemne, in aceeasi zona se inscrie si finuta observatie a, de-acum, popularului comisar european postat santinela la Bucuresti, aproape luat de suflet de catre autoritatile autohtone, o constatare ce poate fi omologata deja pentru o viitoare antologie de aforisme contemporane. Jonathan Scheele, caci despre domnia sa facem draguta vorbire, cel care o rupe binisor pe romaneste, a exclamat admirativ-dojenitor, sintetizand profesoral: "Romania este o tara pe care cu cat o cunosti mai bine, cu atat o intelegi mai putin". Banuim ca s-a referit la acea Romanie pe care a reusit s-o descifreze domnia sa cel mai bine, adica la Romania carmuitorilor, alaturi de care s-a aflat majoritatea timpului. Alte comentarii sunt la indemana oricarui cugetator bastinas. Pai, cum altfel, decat caragialo-eminesciana si in ton cu remarca sfetnicului nostru intru insinuare continentala, poate fi catalogata si recenta masura oficiala de ungere a prefectilor ca inalti functionari publici pe viata. Curat murdar, toti pe buze-avand virtute, iar in ei moneda calpa, ca sa-i citam dintr-un foc pe cei doi mari creatori nationali. Regretabil si dezamagitor, am fost martori oculari si auditivi la o vicleana isprava pseudodemocratica, fara sa fim bagati vreun dram in seama, macar pentru calitatea de cetateni cotizanti la bugetul public din care curg gologanii in portofelele dumnealor, rauri-rauri. Paradoxal, asta chiar la inceputul ultimului an, cel putin la nivel declarativ, dinaintea admiterii in Uniunea Europeana, cand ar trebui sa demonstram ca ne-am rupt definitiv de naravurile trecutului, infierate pana mai ieri cu manie portocalie. Si, neverosimil, in sfidarea perpetua a regulilor, obligatie primordiala si principiu de capatai al alinierii noastre la standardele occidentale. Cu iuteala de mana si nebagare de seama, au fost introduse in palaria botita si botogasa a guvernantilor plina de tainice retete, de-a valma, legi si ordonante de urgenta, din care la o miscare bine studiata bagheta magica a actualei coalitii a scos panglicile viu colorate din care s-au intruchipat ca o minune prefectii si subprefectii decolorati total. Neindoielnic, foarte anevoie va reusi vreodata cineva sa descopere prin alte zari o asa maiestrie in interpretarea legilor dupa toanele si interesele celor ce detin puterea. In mod cert, daca ar mai trai, autorul "Dictionarului diavolului", celebrul jurnalist si scriitor american Ambrose Gwinett Bierce, ar mai gasi inca un argument solid spre a-si sustine opinia sa potrivit careia "politica este o incaierare intre interese, mascata ca o competitie intre principii; conducerea treburilor politice in interes personal." Nu avem nimic cu nimeni. Este posibil, ca printre prefectii si subprefectii recent inscaunati sa se regaseasca multi oameni de treaba, viitori administratori profesionisti ai teritoriilor incredintate. Nu li se poate face direct nici un proces de intentie. Nu se stie, unii s-ar putea chiar sa sperie Vestul, cu toate ca sunt destui cei care sustin ca la noi institutia prefectului ar fi cea mai inutila, vetusta si inconsistenta dintre cele nascute de anemica democratie autohtona. Insa procedeul utilizat de actuala putere pentru a-si fixa oamenii sai in aceste - momentan si pe o durata nedeterminata - importante scaune ale administratiei publice locale e batator la ochi. Cu toate ca nici societatea civila si nici opozitia nu prea au luat mascarada asta in serios. Dar ce mai este la noi, astazi, societatea civila si pe cine reprezinta ea, daca admitem ca i se mai aude glasul? Din pacate, pe ici-pe colo, la acest ceas, daca nu lipsesc cu desavarsire, vocile unor organizatii, asociatii, cluburi independente ale cetatenilor, ca o contrapondere la forta statului si a institutiilor politice, sunt cam ragusite si peltice, ori timide. Cat despre opozitie, in special PSD-ul, cu referire la chestiunea in discutie, a cam inghitit galusca. Legea 340/2004 privind institutia prefectului nu a adus beneficii celor ce se pregateau sa le obtina, ci taman invers adversarilor politici. Acum, nu i-a ramas decat nadejdea ca atunci cand o mai ajunge la ciolan - de o mai avea norocul acela chior de altadata ca sa il apuce majoritar - sa modifice iarasi legea si sa-si puna oamenii sai prefecti si subprefecti. Daca o mai tine smecheria, dupa integrare.