O poveste, destul de ciudata, ne spune ca, odata, un copil a spart o piatra cu mainile goale; era o piatra albastra ce se unduia in apele marilor, o piatra cum nu mai fusese alta pe pamantul scaldat de soarele verii. Inteleptii au incercat sa o refaca, au incercat sa caute alte pietre la fel de pline de albastru, dar cautarea lor a fost zadarnica. Iar copilul statea pe tronul sau de piatra si privea cu uimire acea adunare de intelepti, forfota lumii in mirarea ei, privirile si cartile prafuite din care citeau zi si noapte. "De ce sunteti tristi, inteleptilor", ii intreba copilul, iar ei nu faceau decat sa il priveasca cu teama si dispret pe cel care cu o atingere sparsese piatra. Acea... piatra.
Intr-o alta zi un alt copil a spart o piatra cu mainile goale. Era o piatra verde, mai verde decat apele marilor, o piatra asa cum oamenii nu mai intalnisera, si iarasi inteleptii s-au adunat si au citit din cartile lor si tot nu si-au gasit raspunsurile. "De ce plangeti, bunii mei intelepti", intrebau copiii si continuau sa se joace nestingheriti printre toate acele pietre frumoase. "Uitati, aici mai aveti inca o piatra, rosie ca focul, jarul ei raspandeste lumina ca ziua, iar atingerea ei este mai calda decat sangele viilor mustind in pahare! Dar inteleptii nu auzeau si ii ocoleau asa ca ei au continuat sa se catere pe tronurile lor de piatra. Iar piatra rosie aluneca intre mainile lor si inteleptii plangeau pierderea pietrelor celorlalte si citeau din cartile lor groase imnuri. "De ce plangeti si va jeliti, inteleptilor", intrebara dupa un alt timp copiii tinand in maini doua jumatati sangerii de carne de piatra. Iar ei din nou ii ocoleau si-si ridicau glasurile catre cerurile acoperite de senin. "Noi o sa mergem AFARA, sa ne jucam cu ceilalti copii...", au decis copiii.
Tot cam asa se poarta si politicienii. Degeaba ii intrebi despre galceava permanenta dintre ei, degeaba ii descosi despre bataia insangerata a lor. Ei nu-ti raspund, cu gandurile doar la ale lor. Atunci, spun cei mai multi dintre alegatorii ignorati, hai AFARA sa ne imprietenim cu ceilalti oameni si sa-i lasam pe politicienii nostri sa se aleaga intre ei, doar-doar urma va scapa turma. Numai unul s-a trezit vorbind: Mai bine afara cu ei!.