Nu se mai inteleg absolut deloc liberalii cu democratii. La centru, desigur, pentru ca in plan local, pe ici-pe colo, Alianta inca mai "misca". Si daca aliatii nu se mai inteleg, ei au gasit solutia: sa dea divort. Pare perfect logic, numai ca aceiasi aliati trebuie sa inteleaga ca mariajul lor nu este ca unul dintre un barbat si o femeie, care au liberatatea de a pune capat relatiei lor la un moment dat. Mariajul PNL-PD a fost "binecuvantat" de votul din alegeri. Si daca tot sunt decisi sa nu se mai inteleaga si sa treaca peste orgolii, "razboaie" si interese, aliatii ar putea macar avea bunul simti sa intrebe si populatia ce parere are despre divort. Caci daca nu eram noi, cetatenii Romaniei, indiferent de decizia si urzelile electorale sau in functie de sondaje si procente, ei nu ajungeau acolo unde sunt acum. Amaraciunea este cu atat mai mare cu cat multi oameni au crezut atat de mult in victoria Aliantei si viitorul acestui proiect incat, la alegeri, au iesit in strada sa-si manifeste bucuria. Acum insa, ce le mai pasa unora, care s-au vazut cu sacii in caruta, de asteptarile sau de increderea pe care romanii le-au acordat-o la un moment dat? Este rusinos ce se petrece pe scena politica. Este jenant si de-a dreptul incredibil cum, in loc sa mergem inainte, sa incercam sa ne ajutam si sa ne dezvoltam, ca tara, ca natiune, suntem practic obligati sa inghitim, zilnic, gunoiul dintre Palate. Si scandalul unora care nu-i mai vor pe ceilalti la guvernare, ori pe ceilalti care urla innebuniti ca ei nu renunta la ciolanul puterii. Nu este pic de demnitate in ce se petrece, si este injositor ca noi trebuie sa le suportam iesirile. Nu mai conteaza parca Uniunea Europeana (cea atat de slavita de politicieni mai deunazi), nu mai conteaza ca am putea suporta sanctiuni, nu mai conteaza ca se apropie sezonul estival si ca nici o agentie straina nu mai este interesata de tara noastra, preferand Bulgaria de exemplu. Pierdem bani, si Doamne-fereste sa ridice careva glasul si sa spuna ca din cauza guvernantilor stupizi, sau a presedintelui, sau a premierului! Ar fi in stare sa se sfasie intre ei, dand vina unul pe altul, sau nu mica ar fi surpriza sa-i vedem luandu-ne la rost tot pe noi, ca de ce ne intereseaza si ca ce treaba avem noi cu gunoiul lor?!