Joi, marii lideri sindicali din CFR s-au hotarat sa puna de-o greva. Ca, deh, nu-si mai vazusera marite lefurile... Intr-o tara in care categorii sociale mult mai importante sunt, intr-adevar, indreptatite sa solicite salarii sporite, nea Voicu, si Sala parca, ori taica Ionel, zis si Socaciu, au decis sa puna piciorul in prag si sa le ia partea lui Gigi Manivela, Vasilica Sina si Marinela Casierita, oameni printre cei mai prost platiti in CFR-ul bugetar si alimentat cu bani fumosi de fraierii amatori de calatorii pe calea ferata.
Vezi Doamne, cei trei generic mai sus-numiti ar fi platiti cu ceva mai putin de cei 500 de lei minim promisi de Guvern incepand cu 1 ianuarie. Sa ma ierte Dumnezeu, dar atunci cand oi vedea in aceasta institutie bugetara un angajat cu 450 de lei, fac un apel disperat sa-mi aduca fluturasul pentru a-mi servi drept mic dejun. Il implor sa faca...
Si-l mai rog sa-mi spuna ce a inteles din apelurile marilor lideri sindicali. S-o puna de-o greva spontana, asa cum pretind Sala si Socaciu, cu riscul de a fi luat la bani marunti de un ministru dezorientat, pe numele lui Orban? Daca asa a facut, poate sa stea linistit... La urma urmei, ce mai inseamna un zece la suta dintr-o leafa oricum derizorie? Mai nimic, in comparatie cu nervii sutelor de mii de calatori dezorientati, care, platindu-i tainul Marinelei Casierita, s-au vazut urcati finalmente in tren, dar opriti in camp, intre Ploiesti si Bucuresti ori intre Sibiu si Brasov, de bunul plac al lui Gigi Manivela si Vasilica Sina.
Cam asta a fost tabloul care ne-a umplut televizoarele toata ziua de vineri. O zi de vineri a unei luni februarie dintr-un an 2008, care, intamplator, este unul electoral. Oops, s-ar putea ca peste cateva luni liberalii din tabara carora face parte si ministrul a€œceferista€ Orban sa aiba de platit un decont al carui beneficiar ar putea fi PD-L... Poate gresim... Sau poate nu, si atunci cateva sute de mii de stampile de vot s-ar putea regasi in alta casuta, in amintirea bulibaselii din 1 februarie 2008.