Zilele trecute, o veste venita din inima muntilor Moldovei a trecut aproape neobservata in media laica. Parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda a renuntat la staretia manastirii pe care a ridicat-o din temelii dupa 1990. Unii pot considera acest lucru ca un fapt obisnuit. Dar cei care au cunoscut personalitatea, darul si harul marelui duhovnic Iustin si-au pus intrebarea fireasca: "De ce?". Dupa incidentele petrecute la manastire intre sustinatorii parintelui si autoritatile mitropolitane de la Iasi, au aparut speculatii privind adevaratele motive ale "demisiei". Raspunsul oficial, confirmat de altfel si de parintele Parvu, a fost o retragere datorita neputintelor cauzate de varsta inaintata. Dar cei care il cunosc si "s-au adapat" la spiritul duhovnicesc extraordinar al parintelui mazilit pot confirma faptul ca este mai vioi si mai in putere ca niciodata.
Daca Inaltul Bartolomeu a fost inaltat in scaunul mitropolitan al Clujului aproape la aceeasi varsta cu a parintelui Iustin, acesta din urma, nitam-nisam, renunta a mai fi pastorul miilor de credinciosi care ii treceau pragul. Se pare ca motivele acestei plecari din staretie sunt altele. Inaltul Daniel, Mitropolitul Moldovei, cunoscut ca un infocat adept al ecumenismului militant (vezi sustinerea acerba pentru Vladica Laurentiu Streza, ales proaspat Mitropolit al Ardealului, si absenta la intronizarea Inaltului Bartolomeu ca Mitropolit a Clujului), a fost puternic deranjat de focarul de traditionalism si iubire de neam care se revarsa din izvorul duhovnicesc al Manastirii Petru Voda. Asemenea focare mai exista inca in manastirile si schiturile din conservatoarea Moldova. Multe insa au fost reconvertite de progresistul vladica la noile principii ecumenice si innoitoare ale spiritualitatii occidentale. Un exemplu clasic este acela al intalnirilor anuale ale crestinilor si evreilor la Durau.
Deci, pentru a nu mai avea probleme cu mirenii si clerul traditionalist, Inaltul Daniel probabil ca i-a sugerat staretului de la Petru Voda intr-un mod mai mult sau mai putin evaziv ca ar fi bine sa lase fraiele manastirii, pe care a zidit-o in rugaciune si sudoare, pe mainile generatiei noi, progresiste si emancipate. Daca parintele Parvu ar fi obiectat, ar fi cazut intr-unul dintre cele mai mari pacate ale unui calugar: pacatul neascultarii, ceea ce cuviosul parinte nu ar fi acceptat niciodata. Asa ca, incetul cu incetul, globalizarea cucereste si cuiburile de evlavie si sfintenie traditionale, singurele bastioane unde credinta in Dumnezeu se impleteste cu iubirea de neam si de tara.