Congresul conservatorilor a facut din prahoveanul Florin Anghel un perdant castigator. Sa aduni 557 de voturi din cele 1.200 posibile, in conditiile in care nu te numesti chiar un favorit al liderului Dan Voiculescu poate trece drept un castig. Chiar daca ai pierdut cu doar 13 voturi presedintia partidului. Iar cele 557 de voturi obtinute de Anghel ar fi putut trece si drept un castig al PC la capitolul democratie in partid. Numai ca, duminica, gruparea care administreaza PC a cam sters podeaua salii cu acesta democratie. Si asta se intampla la doar cateva minute dupa ce Dan Voiculescu se bucurase ca are in partidul sau o astfel de democratie. Daca fluieraturile si huiduielise sunt democratie, atunci partidul o are. Daca democratie inseamna respectarea macar a literei propriului statut, atunci liderul Voiculescu s-a bucurat degeaba.
Ce a pierdut PC si a castigat Florin Anghel in afara celor 557 de voturi? Adeziunea organizatiilor din teritoriu. Daca in ceea ce priveste partidul, aceasta se contabilizeaza la "stabilitate", la candidatul prahovean ea se contabilizeaza la "capitalul electoral". Dupa congres, mai multe organizatii din teritoriu au daschis gura. Salajul sustine ca s-a votat "ca in Piata Obor" si ca desemnarea noului presedinte s-a facut "in mod mojic". Hunedoara se declara "suparata si dezamagita". Bistrita-Nasaud vorbeste despre "incalcarea statutului" si asteapta ca Anghel sa aiba o reactie pentru a stabili "in ce directie se indreapta" organizatia. Doljul discuta depre o eventuala "demisie a organizatiei". Sibiul admite ca nu e timp pentru lupte interne dar sustine ca alegerile ar fi trebuit sa presupuna cel de-al doilea tur de scrutin. Prea putini dintre conservatorii din teritoriu s-au lasat convinsi de faptul ca un statut abia adoptat nu trebuia musai si respectat, ca prevederea care viza organizarea turului al doilea, intre doi candidati care nu obtinusera niciunul jumatate plus unu din voturi, nu trebuia aplicata. Bogdan Ciuca degeaba a incercat sa explice ca noul statut nu fusese mai intai depus la tribunal si ca de aceea nu putea deveni operant. Conservatorii stiu ca functia de presedinte fondator acordata lui Voiculescu este tot o prevedere a noului statut. Una care insa a fost aplicata.
Saptamana aceasta, PC are toate motivele sa fie ingrijorat, si Anghel la fel de multe sa fie linistit.