Ca intr-o capitala culturala europeana efervescenta ce se doreste a fi, Bucurestiul isi asalteaza de cativa ani buni contribuabilii cu oferte din ce in ce mai tentante si variate, de la festivaluri internationale de film, teatru, moda, muzica, dans pana la foarte interesante platforme culturale din diferite sfere de creatie. Intrucat pleiada de premii cucerita de Noul val al filmului romanesc era normal sa aiba o replica pe masura la nivelul ofertei bucurestene, de vreo cativa ani cetateanul nu neaparat turmentat, dar neaparat dornic de culturalizare are, cel putin teoretic, o alternativa europeana, de arta la filmele marketate, pe filiera hollywood-iana, pe care le gaseste de obicei la mall. Insa initiativa cat se poate de onorabila pe care doua festivaluri cu titulaturi aproape identice si un public-tinta extrem de vag o pun in practica pare aproape inutila si de-a dreptul bizara, daca excludem ideea total anacronica de mecenat artistic. Festivalul de film B-EST, asa-zisul Bucharest East Film Festival, este organizat de un personaj care are mai mult sau mai putin legatura cu filmul, Dana Dimitriu-Chelba, si are o vechime de patru ani. BFF sau Bucharest Film e ceva mai tanar, 2008 este al doilea an al sau de aniversare, si este organizat de un personaj extrem de dubios al filmului romanesc, Cornelia Palos, fost potentat al Ministerului Culturii, data in judecata de sindicalistii RADEF pentru amestecul in privatizarile dubioase ale putinelor cinematografe ramase inca in proprietatea statului. Ce au in comun ambele festivaluri: pe langa declaratiile de intentie pompoase (sprijinirea filmului romanesc si expunerea unor mari artisti straini catre publicul autohton, crearea unor adevarate branduri care sa intre pe piata festivalurilor de renume international etc.), deficiente jenante in organizare (spatiul e prea mic pentru a putea fi enumerate), ambetarea artistilor invitati (de renumele unor Amos Gitai, Andrzej Zulawski sau Nikita Mihalkov) cu promisiunea unui festival de renume european, care de fapt are fatada, ati ghicit, balcanica. Raspunsul e evident si are in ambele cazuri note de plata de zeci de mii de euro, evident, de la bugetul de stat: sali semipline si deseori jenant de goale. Cu exceptia serilor in care artisti de renumele celor amintiti anterior si-au cunoscut si salutat publicul roman, marile filme, multe dintre ele bune, ale festivalurilor amintite se pot lauda, in general, cu un public aproape inexistent, din care trebuie scazuti studentii la film de la UNATC sau Hyperion (care, spre exemplu, la gala de premiere de anul trecut a BFF, au umplut convocati de voie de nevoie Cinema Pro-ul, ca pe vremuri tovarasii activisti la plenarele de la Sala Palatului), jurnalistii si criticii de film, invitatii de pe listele de protocol, si desigur invitatii straini si membrii juriilor. Ambele festivaluri se lauda ca promoveaza filmul romanesc si in general european, insa nici titulatura lor, nici lipsa acuta de identitate nu sunt altceva decat simulacre care nu pot pacali un public tot mai inteligent si mai exigent. E de ajuns sa faci un sondaj rapid pe strada pentru a-ti da seama cat de obscure sunt aceste "manifestari" pentru bucuresteanul de rand si chiar cinefil. Poate ca n-ar fi rau ca organizatorii sa traga cu ochiul la tanarul festival N'ext, anul acesta aflat la a doua editie, care a dat insa dovada de un profesionalism cu adevarat european si, in consecinta, a avut si un public pe masura. Zeci si chiar sute de tineri au luat cu asalt, in aprilie, Cinemateca Eforie pentru a lua parte la festivalul dedicat memoriei tanarului regizor Cristian Nemescu si a sunetistului Andrei Toncu. Pe scurt, sectiunile au avut un sens, logo-ul negru-galben a ramas in memoria bucuresteanului, iar obiectivul Next, strategic sau mai putin strategic, a fost clar si precis: un festival dedicat tinerilor creatori si incurajarii talentelor cinematografice, autohtone si straine. Si asta pe mai putini bani de la stat, pasiune reala pentru film si mult voluntariat.