Nu este nimic rau in avea un chip de european, dimpotriva, ar fi bine ca nu doar fata, ci si mentalitatea sa fie de european sadea. Asa ca presedintele tarii a atins un punct extrem de sensibil atunci cind, in direct, la un post public de televiziune l-a "acuzat" pe premier ca are doar "fata de european cu papion".

Spectacolul pe care ni-l ofera lumea politica in ultimul timp ma face sa cred ca se doreste ascunderea unor realitati mai crunte despre care nimeni nu vrea sa vorbeasca, ba mai mult, nici sa fie vazute de publicul larg.

Avem pensionari care au protestat pentru ca traiesc la limita saraciei. Avem oameni care mor de frig si de foame pentru ca muncesc pe unde apuca sau nu muncesc deloc si stau la mila statului. Avem un sistem sanitar care este la un pas de colaps. Justitia are problemele ei care nu pot fi evitate la nesfirsit si nu pot fi pitite pe dupa niste certuri "iscate" din senin.

Toate astea pe o parte, pe cealalta parte politicienii nostri se dau pe goarna. Cine cu cine a facut sau face afaceri. Cine cu cine si-a dat mina pentru nimicirea vreunui "erou" care doreste mai mult decit i se cuvine. Avem politicieni care au facut politie politica, avem analisti politici care pentru un ban in plus isi vind materia cenusie. Sint personalitati marcante care, daca nu s-ar fi bagat in mocirla de stat, ar fi ramas in constiinta noastra ca fiind cei care ne-au dat o filosofie, un mod de a privi viata.

Asistam zi de zi la un spectacol jenant, jalnic, al unor oameni care sint nevoiti sa joace in hora unuia sau altuia dintre partide. Ecoul public al unei probleme de stat este foarte important pentru politicienii nostri. Este foarte important ca ei sa apara si sa-si dea cu parerea asupra problemelor care apar la un moment dat.

Dar la ce sa te astepti de la un popor care are un presedinte care iubeste sa arunce acuzatii in stinga si in dreapta? Ce atitudine poate sa adopte o natie fata de un presedinte care "greseste" si apoi, dupa ce stirneste o intreaga tevatura, apare spasit in fata natiunii si recunoaste ca a gresit? Mai rau este ca toata lumea buna a politicii a inceput sa-i urmeze exemplul. Oamenii au vazut ca spectacolul tine la public, asa ca au inceput sa se dea si ei in spectacol.

Fiecare dintre noi are ceea ce merita. La fel si o natie are ceea ce si-a dorit. Avem un showman in fruntea tarii, iar cei aflati in virful politicii ii urmeaza exemplul. Mai rau este ca in spatele spectacolelor oferite de "eroii" zilei se ascund multe nereguli si tragedii.