Problema minoritatilor revine frecvent in prim plan, mai ales daca dam bice sa dregem ce mai e de dres in ochii Uniunii Europene. Cica daca pe a maghiarilor am rezolvat-o, ne-a mai ramas cea a comunitatii rrome. Si de cate ori vorbim de problema asta, o mie de voci se apuca sa aminteasca imaginea pe care au facut-o Romaniei rromii care au plecat peste granite, punandu-ne eticheta de popor nespalat, hot si altele asemenea. De parca in Romania doar saracii fura! Ne plangem de ea si de cei care sunt vinovati pentru aceasta imagine, dar chiar noi, nemultumitii numarul 1, suntem cei care le dam nas aici, in tara, imprumutandu-le limbajul, ascultandu-le muzica si acceptand exact ceea ce hulim. Semanam din ce in ce mai mult cu ceea ce pretindem ca uram. Cand ei se comporta normal aici, tolerati de noi, nu ne mai deranjeaza, dar cand o fac in afara granitelor tarii, devenim dintr-o data simandicosi. Pana la urma suntem cu totii oameni si nu suntem singura tara care are minoritati. E adevarat, la noi ar fi mai multi rromi (prin urmare proportia este normal sa se pastreze oarecum aceeasi si in cazul emigrantilor), dar altii nu-si mai fac atatea griji, noi de ce sa ne cramponam de o problema pe care, cu cat o discutam cu mai multa indarjire, cu atat mai multa importanta ii dam si atragem atentia asupra ei? Suferim de mania persecutiei, asta e clar. Presedintele Basescu declara foarte plastic ca minoritatile sunt ca perlele la gatul unei femei frumoase si ca, daca Romania ar sti cum sa-si valorifice minoritatile, va fi mai frumoasa si mai puternica, avand numai de castigat. Adica slefuirea problemei minoritatilor vor fi doar accesoriul care va completa tinuta cu care ne vom prezenta in fata Europei. Cu alte cuvinte, ar trebui sa ne invatam sa ne acceptam cu bune si rele, sa nu mai dam vina pe altii la infinit. Iar cand ne vom fi lamurit ce am facut bun pentru noi insine, nu cred ca ne va mai fi teama sa iesim cu capul sus in lume. Nu ne va mai fi frica de nici un fel de eticheta, cand ne vom simti siguri si stapani pe noi.