In ultimele zile asistam la un soi de festival in stil "Cantarea Romaniei", dedicat unei nenorociri reale, care s-a abtut asupra unui mare numar de oameni, in urma inundatiilor de spatamana trecuta. Situatia este cu adevarat grava si fereasca Dumnezeu sa te afli in situatia celor care si-au pierdut agoniseala de-o viata sub puhoaie. Guvernul a gestionat bine criza si, in general, autoritatile au dovedit mult mai multa luciditate decat la evenimentele similare din anii trecuti. Chiar si presedintele Basescu, cu exceptia impardonabilei declaratii referitoare la ministrul imbecil, a reusit sa-si fac prezenta fara a fi lacrimogen si patetic, incercand sa explice oamenilor din localitatile prin care a trecut ca va face tot ce-i sta in puterile pe care i le da Constitutia pentru a-i ajuta intr-un fel sau altul pentru a trece cu bine peste aceasta grea incercare. Mai deranjant a fost excesul de patetism care a caracterizat reportajele de la fata locului. Parca aflate intr-o competitie de varsat lacrimi, specialistii in transmisiile din locurile in care se petrec evenimente nefericite au dat adevarate recitaluri, reusind adeseori sa-i irite pe cei care ar fi dorit sa stie foarte concret ce se intampla. Fonduri muzicale, care mai de care mai sinistre, vorbe mestesugite si adeseori, in mod evident cautate sau fortate, despre necazul oamenilor ne-au umplu casele. Este clar ca nimeni nu le-ar fi cerut sa se hlizeasca in timp ce aveau alaturi oameni cu ochii in lacrimi. Dar parca un soi de decenta ar fi trebuit sa existe, pentru ca durerea decenta este mult mai cutremuratoare decat cea facuta cu prea multe figuri de stil. Bomboana pe coliva a fost asezata de senatorul Adrian Paunescu, care si-a amintit ca este un poet capabil sa scrie repede despre un eveniment sau altul. Nu neg meritele artistice ale poeziei recitate cu glas tunator la un post de televiziune, dar recunosc ca senzatia pe care am trait-o a fost mai degraba dezagreabila. Nu de lacrimi de crocodil este acum nevoie ci de masuri cat se poate de concrete si, mai ales de solidaritatea care nu prea caracterizeaza poporul nostru, foarte iubitor de aproapele sau mai ales in declaratii, mai mult sau mai putin ipocrite. Sper ca macar de data asta, si semne sunt destule, romanii vor reusi sa ii ajute pe cei aflati in necaz, cu discretia atat de necesara unui ajutor venit, cu adevarat, din suflet.