Am vazut cu totii dramele unor copii care au ajuns sa-si puna capat zilelor de dorul parintilor. Plecati in strainatate pentru a le oferi micutilor un trai mai bun, acestia au neglijat un aspect important - sanatatea psihica a celor mici. Nu generalizez pentru ca sint convinsa ca exista oameni de bine care chiar au reusit sa aiba o relatie buna cu cei lasati in grija lor. Sinuciderile unor copii au fost primele semnale de alarma care au pus autoritatile pe jar.

La nivel national s-a inceput stringerea de cifre, statistici ingrozitoare care ne spun citi micuti au ramas singuri acasa. La Galati avem 3.000 de copii in aceasta situatie. Fie ca a plecat doar un parinte si celalalt a ramas linga copil, fie ca ambii au trecut granita in cautarea unui loc de munca mai bun, fie ca micutul are un singur parinte si acesta este plecat, cifrele ne spun ca avem 3.000 de copii tristi care asteapta un telefon sau un pachet de peste granita, care pentru ei nu inseamna dulciuri sau haine, ci dragostea parintelui plecat in strainatate pentru ca ei sa o duca un pic mai bine.

Autoritatile locale au strins cifra cu cifra si exista chiar si un ordin care prevede ca cei plecati la munca legal sa nu poata iesi din tara daca nu lasa o hirtie prin care sa spuna in grija cui si-au lasat micutii. Este foarte adevarat ca ordinul nu-i include pe cei care pleaca sa munceasca ilegal si ca asupra copiilor lor nu exista nici un control decit cel al bunului Dumnezeu care ii are in paza. La aceasta realitate se mai adauga si faptul ca serviciile sociale din Primarie nu si-au facut treaba nici macar pe feliuta lor.

Toate cele 3.000 de cazuri raportate la Protectia Copilului sint din judet. Potrivit cifrelor municipiul Galati nu are astfel de cazuri. Asta in cazul in care cineva crede ca in acest oras nu exista micuti ai caror parinti sint plecati la munca in strainatate. Cineva de la serviciile sociale din Primarie a considerat ca raportarile sint inutile si ca nu merita sa-ti bati capul cu asemenea "nimicuri". Asa s-a ajuns in situatia ca sefii de la Protectia Copilului sa raporteze doar situatia din judet, iar la municipiu au ridicat din umeri si au oftat cu naduf, intrebind daca au primit-o vreodata, in conditiile in care raportarile se fac de mai bine de un an.

Lasati in grija unor bunici sau a unor rude, care nu reusesc, in cele mai multe dintre cazuri, sa ajunga la sufletele lor, micutii esueaza in lacrimi sau in cel mai rau caz isi incheie socotelile cu viata.