Dihonia din PSD era previzibila. A fost o perioada de acalmie furnizata de Alianta DA, care s-a repezit spre cei doi sefi ai Camerelor Parlamentului, Vacaroiu si Nastase. PSD in fata atacului si-a strins rindurile. Dar, iata, conflictele interne la virf izbucnesc din nou la vedere. Agentiile de stiri,televiziunile, ziarele se ocupa de subiect. Care sint cauzele aprinderii vilvataii in PSD acum, in octombrie, cind nimic nu parea sa deranjeze liderii principalului partid de opozitie? Intii de toate, un congres terminat destul de neclar.

Iliescu a iesit la rampa. Face declaratii, ca si cum ar fi liderul PSD. Nu intreaba pe nimeni, spune ce ii trece prin cap. Uneori e in flagranta contradictie cu pozitiile sefilor lui oficiali. Acum flutura drapelul unei noi stingi. Iliescu - nemultumit de rezultatul congresului, care nu l-a lasat sa puna iar mina pe sefia partidului, se agita. Ideea unui congres, in care s-ar transa din nou sefia, de data asta in avantajul lui, i-ar suride. Iliescu vrea o revansa. El e departe de a se resemna cu rolul de personaj secundar al social-democratiei autohtone. A trimis recent o fuzee spre Mircea Geoana. Dupa ce la inceputul anului l-a gratulat facindu-l „prostanac“, acum s-a trezit etichetindu-l drept „handicapat“. Sigur, el nu va fi pedepsit cum a patit Iorgovan, cind a indraznit sa spuna ca propunerea unui Parlament unicameral e o aberatie, uitind ca e o idee sustinuta de Geoana. Iorgovan s-a trezit pus la colt si degradat in ierarhia partidului. Iliescu se bucura de un tratament diferit. Geoana a declarat in acest week-end ca Iliescu trebuie tratat cu respect. Suna cam defunct omagiul facut de Geoana, e drept. Pentru el, Iliescu e un personaj istoric, fondatorul partidului, dar e doar trecut. Si despre „morti“ numai de bine. Asa, ca din intimplare, iar circula zvonul ca Iliescu se pregateste sa isi faca un nou partid. De fapt, el are de ales, sa redevina seful PSD sau sa iasa si sa isi faca alt partid. Pentru ca nu vrea sa se retraga. Amenintarea planeaza asupra PSD si, in doze farmaceutice, Iliescu nu uita sa le aminteasca actualilor lideri ca inca poate sa le faca multe necazuri. Revenirea lui ar insemna intoarcerea la dinozauri, la vechile cadre ale PSD.

Al doilea scenariu urmareste alt plan. In PSD totusi s-au produs schimbari. O noua generatie se ridica. O generatie care nu mai are de-a face mai nimic cu fostii comunisti care au dominat PSD pina in 2000. Daca Iliescu vrea un congres care sa intoarca lucrurile, tinerii vor un congres care sa impinga lucrurile inainte. Iesirea la rampa a „grupului de la Cluj“ si a liderului lui, Ioan Rus, e o dovada. Chestiunea este nu daca va fi congres sau nu, cum ar parea la prima vedere, ci alta. Daca se face congres extraordinar acum, cine il va cistiga. Aripa Iliescu si veteranii lui sau cei care vor sa o rupa cu trecutul si sa faca un PSD modern, european. Acestia doresc un congres pentru a curata PSD de vestigii. Iliescu ar trebui sa intre in duel cu acestia si sa se astepte sa piarda si pozitiile pe care el si oamenii lui le mai detin in partid. Grupul de la Cluj considera ca vechea garda este inca prea influenta in partid. Si ca dinozaurii ar trebui inlaturati. In ambele variante, Nastase este vinat. El ar pierde in cazul unui congres. El nu este dorit nici de unii, nici de altii. El este perdantul ultimelor alegeri, cind a ratat Cotrocenii, guvernul si a trecut partidul in opozitie. Pentru grupul de la Cluj este un om al trecutului, un simbol al infringerii electorale si al unei guvernari corupte care a dus la infringere. Ca e doar imagine sau nu, un nou PSD nu trebuie sa il aiba pe Nastase in conducere. El a fost un aliat strategic la conges, cind adversarul care trebuia batut era Iliescu. Pentru Iliescu, Nastase este un tradator care l-a lasat si s-a aliat cu Geoana, Mitrea si Rus ca sa isi salveze pielea. Jocul la virful PSD este tot mai complicat. PSD are nevoie de timp. Congresul va avea loc la termen, tocmai pentru a oferi un ragaz liderilor in interior sa isi transeze disputele pentru putere. Dar Nastase trebuie sa se teama de un congres.