Cred ca nimeni in lumea asta nu are mai multe sarbatori ca noi, romanii. Craciunul, Sfantul Ion, Sfantul Vasile, Pastele, ziua de 1 Mai etc... Tragand linie, vreo doua luni din an suntem platiti ca sa stam acasa, pe langa concediul la care avem dreptul legal. Macar la capitolul asta stim sigur ca nu vom fi ajunsi prea curand de altcineva. Suntem primii, nu conteaza la ce, si asta ne da un sentiment de mandrie. Sa ne intelegem. Nu spun acum ca sarbatoarea sfanta a Pastelui trebuie luata in deradere, dar ce ne facem cu ziua de 1 Mai? Nici macar sindicalistii nu mai sarbatoresc ziua asta, dar in fine... Ce stiu ei? Nu mai spun ca am transformat aceasta asa-zisa sarbatoare intr-o contradictie, asa cum ne-am obisnuit de atatea ori sa facem. Sarbatorim Ziua Muncii prin nemunca, Guvernul grabindu-se sa dea chiar si o hotarare cu iz electoral pentru a consfinti ca doua zile, pentru ca una nu era de ajuns, sunt date de la "carmuire" ca sa ne distram pe unde putem. De parca nu ar fi suficient ca sectoare importante ale economiei paralizeaza pret de zile bune si buticarii, dar si alte categorii socio-profesionale, isi inchid pravaliile, ca de, si ei sunt oameni. Anul asta am avut noroc cu vremea rea, ca vreo trei luni de acum incolo administratorii complexurilor de agrement din jurul Galatiului ar fi curatat zona de PET-uri si alte deseuri menajere care marcau o noua saptamana de stat degeaba. Si asta este un capitol asupra caruia merita sa ne concentram atentia pentru ca buna crestere pare sa fie un subiect cazut in desuetudine. Surprinzator este ca de fiecare data ajungem sa ne comparam cu altii la salarii, la nivelul de trai si in principiu la orice ne trasneste prin cap. Niciodata nu ne comparam la munca, adica la ceea ce conteaza mai mult. Altii si-au reconstruit in totalitate tarile dupa al doilea razboi mondial, iar acum ocupa primele locuri in lume la capitole precum venituri pe cap de locuitor sau capacitatea de absorbtie a fortei de munca. Atat timp cat ai nostri guvernanti, indiferent ce culoare politica ar avea, inteleg sa incurajeze aceasta stare de fapt in loc sa-i puna capat, vom pastra acelasi ritm: trei pasi inapoi, unul inainte.