A trecut mai bine de un an si jumatate de cand, la Palatul Victoria, pe scaunul de prim-ministru al Romaniei, se afla d-l Calin Popescu Tariceanu. In aceasta perioada, el a aparut de nenumarate ori la televizor, vorbind in calitatea oficiala pe care o detine. Cam de vreun an, se speculeaza prin talkshowuri pe tema conflictelor dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria. Si presupun ca in localitatea suceveana Arbore, indoliata recent de apele unui rau umflat de ploi, exista televizoare. Asa ca nu gasesc o explicatie a unei "ciudatenii" (daca e vorba de o "ciudatenie"), de care jurnalistii s-au amuzat.
Faptele sunt de-acum cunoscute. Dupa ce, cateva zile, s-a vorbit despre tragedia din Arbore, d-l Mircea Geoana, liderul PSD, si-a zis, probabil, ca suferinta e utila pentru a stoarce din ea ceva capital electoral. Drept care a pornit spre nefericita localitate, unde oamenii isi cautau mortii prin mormanele de namol lasate de ape. Si n-a pornit cu mana goala. D-l Geoana le-a impartit localnicilor plicuri cu bani (cam trei milioane de fiecare), i-a imbratisat americaneste si i-a consolat cu o opinie metafizica: "Dumnezeu e nedrept".
Pana aici, nimic neobisnuit. Nu mai am iluzii in ce priveste grosimea obrazului la politicienii de azi, asa ca scenele pe care le vedeam mi se pareau de o perfecta banalitate. Si chiar ma pregateam sa sting televizorul, cand unul din reporterii TV care prezentau "evenimentul" a intrebat-o pe o femeie batrana din Arbore, in timp ce aceasta numara banii scosi din plic: "Stiti cine vi i-a dat?". Batrana l-a lamurit fara ezitari: "D-l prim-ministru". Surprins, reporterul a repetat intrebarea: "D-l prim-ministru ati spus?" Femeia a confirmat, convinsa, evident, ca "filantropul" care le mangaia suferintele era nimeni altul decat premierul Romaniei. Si nu era singura din Arbore care credea asta. In momentele urmatoare, stupoarea mea s-a transformat in nedumerire. Am auzit in tineretea mea despre un catun izolat din muntii Apuseni in care, dupa al doilea razboi mondial, unii batrani mai credeau ca traiau sub domnia lui Carol al II-lea. Numai ca pe vremea aceea nu exista televiziune si nici radioul nu patrunsese peste tot. In plus, n-am fost sigur ca povestea nu era o fantezie pusa in circulatie pentru a confirma teoria lui Blaga despre "sabotarea istoriei la romani". In 2006 e greu de crezut, insa, ca se mai poate sustrage cineva "vremurilor".
Si totusi, cei din Arbore ne-au demonstrat ca nu stiu cine guverneaza Romania acum. Sau nu-i intereseaza. Oare, satenii de acolo au intors spatele politicii? Sau grijile supravietuirii nu le ingaduie nici o alta preocupare?
Orice raspuns mi se pare hazardat. De aceea nici nu voi risca unul. In schimb, imi pun alte intrebari. Ce pret se mai poate pune, in aceste conditii, pe sondajele care se dau publicitatii? Cat de serioase sunt ele?
Un exemplu: un recent sondaj ne dezvaluie ca "Alianta" dintre liberali si democrati se bucura, inca, de o masiva incredere din partea romanilor, in ciuda evidentei ca luptele de gherila nu se mai duc la noi intre Putere si Opozitie, ci inlauntrul Puterii, intre "aliati". Ei bine, se explica asta prin "inertie"? Sau prin faptul ca romanii nu intrevad, inca, o alternativa, la guvernarea actuala?
Nu pot spune nimic cert nici in aceasta privinta. Singura certitudine pe care mi-o ingadui e aceea ca "intamplarea" (repet: daca e vorba de o intamplare) de la Arbore ar trebui sa-i puna serios pe ganduri pe facatorii de politica de la noi, prea siguri de expunerea pe care le-o asigura televizorul.