Gandindu-te la oamenii politici, dar mai ales la parlamentari, ai putea crede fara temei ca acestia sunt preocupati de soarta tarii, ca greu ii ia somnul, fiind ingrijorati de cum sa fie administrata Romania. Realitatea este cu mult mai cruda. Indiferent de apartenenta politica, reprezentantii poporului se ingrijesc inainte de toate de asigurarea bunastarii proprii. Majorarea pensiilor cuvenite parlamentarilor este cel putin o masura lipsita de tact, daca nu lipsa crasa de respect fata de poporul roman. Modificarea pensiilor, facuta pe sub mana, in plenul Birourilor Permanente, fara a fi dezbatuta in sedinta publica te face sa iti creasca si mai mult lehamitea.
Miserupismul din societatea civila a fost repede asimilat de clasa politica si ridicat la rang de virtute de catre senatori si deputati. Nu au fost putine cazurile in care alesii se plangeau ca ziaristii ii arata cu degetul. Aveau dreptate! Ce nu spuneau niciodata era de ce se ajungea in situatia asta. Pentru ca de fiecare data, atunci cand interesele personale o cer, parlamentarii nostri se aliniaza umar la umar, nu mai tin cont nici de doctrinele diferite ale partidelor, nici de ideologii, nici de programe de guvernare si isi voteaza privilegiile.
Cand guvernele lumii fierb si incearca sa evite impactul recesiunii economice, ai nostri, ca brazii, au alte prioritati. Nu spune nimeni sa nu traiasca mai bine. Cu burta goala este greu sa ai grija de soarta natiunii. Nu isi doreste nimeni sa traiasca la nivelul parlamentarului roman, ceea ce vor romanii se numeste viata. Ei vor sa simta ca traiesc si ca oamenii pe care ii platesc muncesc pentru ei. Dar, cel mai important lucru, este ca poporul sa doarma linistit cu capul pe perna, fara sa-i fie teama ca administratorii tarii iau decizii populare care, mai tarziu, se vor intoarce ca un bumerang impotriva lui.