Dupa atat potop de inundatii, a aduce vorba despre Marea Neagra ar putea insemna - ca sa zicem asa - sa fortezi supraprea-plinul. Chiar daca apele marii, fie ele oricat de involburate, nu fac stricaciunile produse de raurile iesite din matca ale tarii. (E drept ca plajele romanesti sunt tot mai rontaite de valuri si, aparent, la nivel oficial, nu se prea sinchiseste cineva de chestiune, chiar daca, in fond, e vorba de o stirbire a teritoriului/uscatului national.) Dar Marea Neagra merita a fi luata in seama nu numai pentru execrabila si scumpa ei oferta turistica, ci mai ales pentru beneficiile pe care ni le poate aduce, ca tara riverana, sub raport geopolitic si economic.
Atuuri latente, de care, de-a lungul secolelor, romanii nu s-au prea folosit, ba, dimpotriva, de pe urma carora au avut parte mai degraba de ponoase. Oricum, daca pentru cei vechi - greci, romani, autohtoni - tarmul apusean al Marii Negre nu se infatisa ca un tinut neospitalier, tanguielile lui Ovidiu fiind arhicunoscute, presedintele Traian Basescu, si nu numai, realizeaza ca aceasta parte a Europei incepe sa devina tot mai interesanta sub raport geopolitic. Candidatul la prezidentiale Traian Basescu vorbea inca din timpul campaniei electorale despre o axa Washington-Londra-Bucuresti; si uimirii generale ii raspundea ca numai Statele Unite si Marea Britanie (nu marile puteri ale Europei continentale) au forta de a face aici un joc geopolitic credibil. Aici insemnand un areal care, dupa ce secole de-a randul a fost un monopol taristo-otoman ori sovieto-turc, s-a redeschis catre lume, cu vechi riverani ce sunt membri ai NATO, iar in viitorul previzibil si in UE, cu noi riverani - ca Ucraina, Georgia, iar prin extensie si Republica Moldova, care isi propune sa se emancipeze de sub tutela traditionala a Moscovei.
Este pacat si este ciudat ca nici Statele Unite, nici Europa Unita nu au un concept strategic structurat asupra bazinului extins al Marii Negre. Teoretic, Occidentul a inceput sa realizeze ca aceasta zona se afla pe traiectul unei cai lesnicioase si mai sigure a resurselor energetice ale Asiei Centrale si Caucazului spre lumea larga, ca aici e un avanpost sigur pentru razboaiele antiteroriste din Orientul Mijlociu extins, ca aici au ajuns, in expansiunea spre est, institutiile democratiei care sunt NATO si UE. ßi totusi, concret, mai nimic, inca.
Germania si Franta, doua mari puteri europene care de cateva secole se arata direct interesate de statutul Gurilor Dunarene, inca nu reactioneaza temeinic la noua sansa geopolitica oferita de Marea Neagra. Cu cel putin o exceptie: Alfred Pfaller, reprezentantul in Romania al Fundatiei Friedrich Ebert, a lansat un semnal - mai mult decat semnificativ - in ce priveste reactivarea geopolitica a zonei pontice, in care, dupa ce aminteste atuurile in materie ale zonei, prezinta si idei pentru o actiune concreta, intre care crearea unei comisii a Marii Negre dupa tipicul Comisiei Europene, adica una care sa poata ignora birocratiile nationale pentru a dezvolta o cooperare, la modul cel mai pragmatic, in zona Marii Negre. Sa speram ca mesajul sau va fi auzit.