“Iliescu apare, soarele rasare“ era sloganul scandat de alegatorii fanatizati ai FDSN-ului la mitingurile electorale dinainte de alegerile din “Duminica Orbului“ din 1990. La aproape o luna dupa aceea, “fetele negre“ aduceau “lumina din adancuri“ si plantau flori in Piata Universitatii. Toata colectia de flori de mina si cea de micropaleontologie a studentilor geologi de la Universitatea Bucuresti au fost transformata in pamant de flori.
Peste cadavrele celor ucisi bestial in zilele de 13-15 iunie s-a asternut iarba si au inflorit crucile de lemn ale uitarii. Apararea “adevaratelor valori ale socialismului intinate de Ceausescu“ cerea sange si capete sparte. Sa-i fi cerut atunci celui care impreuna cu acolitii sai multumeau miilor de lampase venite pentru “a apara ordinea si noua democratie“ sa se gandeasca la morala crestina, la toleranta, la iubirea de aproape sau macar la mila fata de victimele acelor zile de cosmar ar fi fost in zadar. Alesul din “Duminica Orbului“ se declara peste tot liber-cugetator. Nu avea probleme de constiinta, nu avea pe nimeni ucis in decembrie ’89 sau schilodit in Piata.
Mana de fier, dar cu frica in suflet (Ion Caramitru marturiseste ca noul ales de atunci se temea sa nu aiba soarta lui Salvador Alliende, ucis in Chile cu vreo 14 ani mai devreme), a calcat peste cadavre pentru marea fascinatie pe care o reprezinta puterea suprema. Puritan convins, se pare ca n-a fost interesat decat de aceasta betie a puterii, nu si de oportunitatile create de ea. Dar pe langa “saracul cinstit“ a proliferat mucegaiul coruptiei si al afacerilor dubioase. Sinceritate, cabotinism sau inversunare fara mila, nimeni nu stie ce a fost in sufletul celui ce a ordonat “curatirea“ Pietei Universitatii . Cert este ca atunci au murit oameni nevinovati, iar multi altii au ramas infirmi pe viata si trupeste, si sufleteste.
Se pare totusi ca a venit vremea ca o parte dintre fapte sa fie platite. Cei care au suferit atunci spera ca li se va face, in sfarsit, dreptate. Bine-ar fi insa ca aceia care judeca azi sa nu o faca cu acelasi cantar ruginit cu care i-a judecat mai de mult cel cazut acum la pamant. Daca o vor face, vor dovedi ca nu sunt cu nimic mai presus decat el.