“Realitatea romaneasca“ a ajuns astazi la editia cu numarul 1.000. O cifra rotunda, un moment de aduceri aminte pentru toti cei care au contribuit, intr-un fel sau altul, de-a lungul timpului, pentru ca ziarul sa fie ceea ce si-a propus, adica “un cotidian de informatie si atitudine“, care sa prezinte cu maxima corectitudine evenimentele la care urma sa fim martori. Au trecut, iata, mai bine de trei ani de la lansarea pe piata, la 15 octombrie 2001, a primului numar. Trei ani in care am incercat, in concordanta cu numele ziarului, o prezentare cat mai obiectiva a realitatii, fie ca a fost vorba de lucrurile bune ori de derapajele care au aparut in viata politica interna sau externa, in domeniul economic si, nu in ultimul rand, de problemele sociale ale vremurilor pe care le traim.
La un numar jubiliar, se scrie, in general, numai de bine. Nu este si cazul nostru, al celor care trebuie sa privim realitatea asa cum este si sa ne recunoastem erorile atunci cand ele apar. Am fost, pentru o scurta perioada, un ziar destinat asa-ziselor elite. Un ziar in care lipseau pana si programele posturilor de televiziune, motivatia fiind ca “elitele“ nu-si pierd vremea uitandu-se la televizor. Am reusit sa ne revenim, din mers, si astazi ziarul nostru are cititori din toate paturile sociale, de pe tot cuprinsul tarii - ba chiar si din afara granitelor -, oameni care doresc sa fie la curent cu “realitatea romaneasca“ asa cum este ea, indiferent daca aspectele semnalate i-ar putea deranja pe unii sau pe altii.
Astazi, ziarul nostru a ajuns acolo unde si-a propus sa fie atunci cand a fost infiintat. Un ziar in care toti cei care doresc sa fie la curent cu realitatea zilelor noastre sa gaseasca informatiile de care au nevoie. Un ziar pe care il dorim cat mai aproape de sufletul si de gandul cititorului din secolul al XXI-lea, un ziar cu cat mai multe informatii, dar si luari de pozitie in ceea ce priveste subiectele fierbinti ale momentului.
La acest numar jubiliar, nu ne ramane decat sa le uram cititorilor nostri viata lunga si imbelsugata, iar noua, celor care ne straduim ca informatia sa ajunga la dumneavoastra cat mai corect, sa sarbatorim impreuna alte multe mii de editii. Va multumim!