Ma amuz teribil citind prin ziare articole catastrofice care spun ca acest an este ultimul cand taranii isi vor taia porcii in mod traditional. Speriata de ce aude pe la televizor, bunica mea m-a intrebat ce are Europa cu porcul ei.
Celor ingrijorati, ca si bunica mea, le spun de la bun inceput: oameni buni, nimeni nu va va impiedica sa va taiati porcul cum vreti, sa beti o tuica fiarta cu sorici cald si sa mancati pomana porcului cu muraturi. Argumentul meu este simplu: numai niste nebuni s-ar apuca ca aplice o asemenea politica. Rad doar cand imi imaginez cum ar fi sa vad politistii de prin sate dand amenzi oamenilor pentru ca si-au taiat porcul, eventual autoamendandu-se, pentru ca si ei au porci. Mi-l imaginez pe nea Lica, un caporal de la mine de la tara, care de Paste aprovizioneaza tot satul cu miei, cum ar umbla de Craciun sa dea amenzi.
Povestea asta cu porcii tine de euromituri. De fapt, UE are treaba cu pietele. Si aici efectul va fi, intr-adevar, important. Fermele si abatoarele care vor sa vanda porci si produse din carne va trebui sa respecte niste standarde dure de igiena. Iar particularii care vand porci pe marginea drumului va trebui sa dispara. Dar taranul care isi taie porcul de Craciun nu va fi amendat de nimeni. Diferenta intre economia de piata si economia de autoconsum exista si pana acum. Existau norme sanitare si igienice interne, adoptate de statul roman, dar nimeni nu mergea sa le bage pe gat taranului in batatura sa. Nici macar minimul control pentru prevenirea trichinelozei nu se face sistematic. Daca vrei sa fii sigur ca nu mori dupa ce iti mananci porcul, trebuie sa te duci tu dupa veterinar pentru control. Si ziarele vor sa ne convinga ca statul roman isi va trimite anul viitor politistii si veterinarii sa controleze in fiecare curte cine, ce si cum taie.
Dincolo de normele igienice, mai este ingrijorarea europenilor fata de tratamentul aplicat animalelor. Dar aceasta e o recomandare doar. UE nu a interzis omorarea taurilor la coride in Spania. Si asta pentru ca principiului drepturilor animalelor i se opune principiul protejarii traditiilor. Cata vreme taranii romani vor considera ca taierea porcului in batatura face parte din stilul lor de viata, nimic nu se va schimba. Anul trecut, autoritatile din Bruxelles au pus la dispozitia musulmanilor din oras un abator pentru a-si taia berbecii de Ramadam, in stil traditional. Asociatiile pentru protectia animalelor au protestat, dar musulmanii si-au vazut de treaba.
Vom renunta la taierea porcilor in timp, cand generatiile tinere vor considera ca e mai bine sa cumpere produsele gata preparate decat sa sacrifice ei animalele. Dar asta tine de schimbarea unui stil de viata, nu de interventia Uniunii Europene. Si despre schimbarea stilului de viata traditional sub presiunea economiei de consum voi vorbi mai pe larg saptamana viitoare.