Oamenii de stiinta au descoperit recent ca numarul culorilor in univers este de doar vreo patru, restul fiind doar o perceptie deformata a ochiului nostru. Cu alte cuvinte, frumusetile din jurul nostru sunt pana la un punct iluzorii. In principal, ochii nostri si senzorii lor sunt vinovati de deformarea realitatii. Ei amesteca culorile naturale, putine la numar dupa cum ne spun acum specialistii, si ne ofera un tablou mult infrumusetat al lucrurilor din jurul nostru. Din aceasta perspectiva, marii pictori ai acestei lumi pot fi suspectati de tulburari senzoriale ale vederii mult mai profunde decat la oamenii normali.
Descoperirea oamenilor de stiinta ne pune in fata unei alte realitati, o realitate pe care n-o vedem si n-o s-o putem vedea fara aparate speciale. Problema este valabila si pentru politica, unde si aici avem - vedem - un spectru larg de culori. In realitate, este vorba de mult mai putine. Este un lucru pe care ni-l demonstreaza gruparea liberala Stolojan-Stoica. Mai ales actiunile lui Theodor Stolojan ne indica faptul ca sub cele cateva culori politice pe care le-a imbracat acesta se afla una singura. Premier intr-o guvernare fesenista, liberal notoriu apoi si, in sfarsit, groparul propriului sau partid, actualul consilier prezidential este exemplul tipic pentru circuitul culorilor in natura.
Adevarata culoare politica a lui Stolojan n-o putem defini doar cu ajutorul simturilor noastre. Ne-ar fi de folos un instrument total independent de acestea. Sigur este ca aceasta culoare, oarecum subterana, este apanajul mult mai multor politicieni decat credem noi, pe care acum ii percepem ca avand culori diferite unii fata de altii. S-ar putea ca pe taramul politicii sa existe o singura culoare sau numai doua culori, de dragul democratiei. Este semnificativa situatia din Statele Unite ale Americii, unde exista doar doua partide mari si late, care se lupta intre ele pentru putere.
Traseismul politic nu mai pare un fenomen atat de grav din perspectiva noii teorii a culorilor. Este doar o perceptie deformata, indivizii traseisti fiind cel mult cameleoni, intr-o viziune cu care ne-am obisnuit. Ei isi pastreaza intacta culoarea de profunzime, imperceptibila pentru noi. Iar cand noi vorbim despre imoralitatea gestului lor, nu facem decat sa ne lasam prada simturilor noastre inselatoare. Este, probabil, si motivul pentru care ei nu-si fac niciun fel de procese de constiinta. Fiindca, nu-i asa, adevarul este altul decat cel pe care-l vedem noi.