In campania electorala pentru prezidentiale circula o epistola pe internet, foarte amuzanta si la fel de adevarata. Zicea pe acolo autorul: „Va scriu de pe minunatele plaiuri congoleze, unde nimeni n-a auzit de Bombo. Si, logic, daca n-a auzit, nici ca l-a votat, nici in zori, nici pe-nserat. Si prietenii mei, bastinasii, nu intelegeau, la inceput, nimic din comportamentul meu ciudat: vorbesc de unul singur, injur in somn, am cosmaruri cu secera si ciocanul, cu privatizari frauduloase tip Rafo, cu reesalonari, cu mita electorala (mici, fasole cu carnaciori, gogosi electorale cu ceapa degerata, minciunele, poale-n brau din cauza inundatiilor si alte bucate mioritice pe care le cozmanca electoratul pe stomacul gol, umflat doar cu promisiuni fripte)”. Congo a fost destinatia de banc, de vis, in care si-ar fi dorit sa traiasca romanii satui sa alunece pe fagasul pe care aluneca Romania. Un loc unde sa nu mai auzi de nimic ce te-ar lega de tara pe care o iubesti, dar de care-si bat altii joc, iar noi le facem galerie. Le permitem sa ne minta frumos si nu facem nimic. Asa cum spunea prototipul romano-congolezului tipic, naivitatea este principala avutie nationala. Nici nu putem face nimic, asta e trist. Am facut o revolutie, nu s-a schimbat nimic. Am votat schimbarea (a doua oara)… nu s-a schimbat nimic - inca. Nici prima data, nici acum. Ne-a ramas speranta. Dar si aia e de furat… Si-n timp ce noi inca visam sa plecam in grup in… Congo, altora le place sa aiba resedinta in Romania, dar sa-si faca in schimb din munca „in folosul poporului care i-a votat” o permanenta vacanta. Pai nu ar fi o afacere mai buna sa ne cumparam noi bilet pentru … „Congo”, in loc sa ii plimbam pe alesi in vacanta pe banii nostri?