Am auzit, cu ani in urma, un duhovnic cu oarece cautare, care avea o placere extraordinara sa-i ironizeze pe tinerii teribilisti: "Ce umbli, ma, cu cercel in spranceana? Cum ar fi aparat Stefan tara si credinta cu dintr-astia ca tine?".
N-am inteles nici pana azi legatura dintre "basma" si slavitul voievod, cum n-am inteles nici conexiunea dintre rolul unui duhovnic si necesarele abilitati militare ale unui tanar care voia doar sa se spovedeasca. Oare cum inghite o astfel de intampinare un pusti care isi calca pe inima si vine la un preot, pentru ca simte ca nimeni altcineva nu-l mai intelege si primeste o dojana pe care, la o adica, i-ar fi putut-o administra si o mamaie care vinde patrunjel in piata? Ce e mai folositor: sa culpabilizezi, sa bati indignat cu degetul in obraz, sa critici sententios ori sa cobori jos, atat de jos incat sa intelegi "metafizica" din moda unei generatii; sa demonizezi ritos o alunecare tranzitorie, ori sa intelegi razvratirea, disperarea, dezorientarea sugerate de un cercel infipt in spranceana?
Bine ar fi sa se spuna mai des si mai raspicat ca Biserica nu este ca o scoala care-i cere elevului sa vina cu creierul spalat, ci il preia cu toate cunostintele si experienta sa de viata. Remarcabila e diversitatea chipurilor care se apropie de Altar: e aceeasi de oriunde din societate. Dar cu adevarat imbucurator e sa vezi, intre "doritorii de Hristos", adolescenti cu fitele specifice varstei: frizuri exotice, piercing-uri - care te fac sa lacrimezi doar cand le privesti, daramite sa-ti mai imaginezi ca le-ai purta tu insuti.